Verdictul americanilor:Bute l-a bombardat cu pumni pe Andrade

Verdictul americanilor:Bute l-a bombardat cu pumni pe Andrade
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși în România meciul lui Lucia Bute a stârnit discuții aprinse, meciul a fost clar pentru specialiștii de peste Ocean. Astfel, unul din cei mai respectați comentatori de box din lume, americanul George Kimball, a comentat prestația românului în duelul cu mexicanul Librado Andrade. Americanul care scrie pentru unul din cele mai bune posturi de specialitate Statele Unite, ESPN Sports, a scris că meciul a fost la discreția lui Bute și că afirmația "prestația arbitrului l-a costat pe Andrade titlul" este falsă.

Andrade a încasat pumni cu nemiluita

Specialistul ESPN spune că felul neconvingător în care arbitrul l-a numărat pe Andrade nu schimbă deznodământul meciului. Acesta notează că " Pe parcursul a 10 runde, Bute a făcut un meci foarte bun, așa cum se aștepta toată lumea, dar în a 11-a repriză, a rămas fără benzină și Andrade, care pe parcursul meciului a încasat pumni cu nemiluita, a trecut la control".

Kimball scrie că în aceste condiții, Andrade l-a pus ușor pe Bute la podea, acesta fiind epuizat, dar, foarte important, la momentul căderii românului, ring-anouncer-ul tocmai semnalase intrarea în ultimele 10 secunde ale rundei.

"Dacă cei doi boxeri au auzit sau nu anunțul că mai sunt 10 secunde de jucat este irelevant. Având în vedere NUMĂ‚RĂ‚TOAREA OBLIGATORIE până la 8, nu ar mai fi fost timp pentru a se mai arunca nici măcar un pumn. Tot ce trebuia să facă Lucian Bute – și cu ajutorul corzilor a reușit – era să se ridice în picioare. Ceea ce, evident, a și făcut" a spus specialistul american.

Bute avea un avantaj uriaș la puncte înainte de ultima repriză

Despre meciul în sine, câștigătorul Premiului Nat Fleischer pentru excelență în jurnalism despre box din 1985 a spus că a fost la discreția românului Lucian Bute:

"Deși Andrade, cu un palmares de 27-1, era challengerul obligatoriu al lui Bute, a părut depășit în majoritatea timpului: Lucian Bute a lovit mereu înaintea lui. Campionul român l-a "tatuat" pe mexican cu combinațille sale de scurte, creându-și un avantaj uriaș la puncte, până în runda 11".

Lucian Bute a câștigat partida în unanimitate, cei trei arbitrii punctând astfel: 117-109 (Alex Levin), 115-110 (Mickey Vann) și115-111 (Benoist Rousell).

Articol scris de Mihai Șomănescu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”! Fotbalistul a sosit în România
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”! Fotbalistul a sosit în România
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Meseriile pe care le au cei doi băieţi ai lui Florin Răducioiu: Nu trebuie să le fie ruşine! Aş fi vrut să facă mai mult!
Meseriile pe care le au cei doi băieţi ai lui Florin Răducioiu: Nu trebuie să le fie ruşine! Aş fi…
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×