Pițurcă Jr. a învins Vasluiul!

Pițurcă Jr. a învins Vasluiul!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Duelul celor mai experimentați tehnicieni din Liga I, Sorin Cîrțu și Viorel Hizo, a fost câștigat de oltean.

Preambul. Impostor contra mincinos, excroc versus bolnav psihic, șobolan contra tâmpit. Pe scurt, Condescu contra Porumboiu. Șefii celor două cluburi au deschis balul astă vară cu un joc dur, dar echilibrat.

Echilibrat a fost și meciul de aseară, însă în mediocritate, jucătorii părând implicați într-un concurs de pase laterale și degajări în tușă. Spre deosebire de Vaslui, care n-a avut nicio ocazie de poartă până spre mijlocul reprizei secunde, gorjenii au mai încercat câte ceva, speculând și greșelile fundașilor moldoveni. Nemulțumit, Hizo a schimbat sistemul de joc odată cu introducerea pe teren a lui Temwanjera, oaspeții trecând de la 4-2-3-1 la 4-4-2. Rezultatul? Vasluiul a echilibrat jocul și fazele de poartă au cam dispărut, lăsând loc protestelor gazdelor la adresa arbitrului Marius Avram. Jocul s-a animat spre final, când echipele au intrat în criză de timp și a trebuit să riște. Gazdele au avut câștig de cauză, golul lui Alex Pițurcă dovedindu-se decisiv.

Cârțu a dat cu sticla în arbitru

În minutul 48, tehnicianul Pandurilor, Sorin Cârțu, s-a enervat în urma unei decizii a arbitrului Avram și a dat de pământ cu o sticlă de apă care s-a oprit aproape de arbitrul bucureștean. Cârțu a fost imediat trimis în tribună, însă a mers direct la vestiar, unde a așteptat finalul partidei fără a ști ce se petrece pe teren.

"Avem probleme la echipă. E posibil să am soarta lui Lăcătuș, e normal ca domnul Porumboiu să fie supărat" – Viorel Hizo, antrenor FC Vaslui

"Am dat cu sticla de pământ de nervi din cauza arbitrului. Am vrut să plec direct acasă, dar m-am mai calmat" – Sorin Cârțu, antrenor Pandurii

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Halep a RENUNȚAT. Anunțul dureros făcut de marea sportivă: Va fi greu acum
Halep a RENUNȚAT. Anunțul dureros făcut de marea sportivă: Va fi greu acum
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×