Lucescu Jr: „Trebuie să câștigăm cu Bistrița”

Lucescu Jr: „Trebuie să câștigăm cu Bistrița
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul FC Brașov, Răzvan Lucescu, a declarat că vrea toate cele 3 puncte din disputa de sâmbătă, de pe propriul teren, cu Gloria Bistrița. „Venim după o perioadă foarte bună, cu o victorie în Cupă și un egal la Iași. Lucru care ne întărește, ne dă încredere, dar și o ambiție mai mare, pentru că ar fi trebuit să avem mult mai multe puncte decît acum. Am avut multe jocuri în mînă, am jucat bine, am avut ocazii multe, dar am fructificat foarte puține. Am arătat însă că sîntem foarte organizați pe apărare și că adversarul ajunge greu la poarta noastră. Trebuie să cîștigăm cu Gloria, nu avem nicio altă variantă”, a spus Răzvan Lucescu.

Lucescu jr. a vorbit și despre adversarul de sîmbătă: „Bistrița este o echipă care în ultima vreme s-a remarcat printr-o organizare foarte bună, un spirit de luptă extraordinar. A fost o echipă greu de învins, capabilă de surprize foarte mari. Anul acesta au rămas o echipă organizată, dar probabil că plecările unor jucător de valoare i-au slăbit și au ajuns într-o situație disperată. Pe undeva, faptul că au pierdut cu Urziceniul s-ar putea să fie un lucru bun pentru noi pentru că ar fi avut un moral mai bun dacă ar fi cîștigat. Gloria traversează un moment delicat și va trebuie să știm să profităm de acest lucru”.

Antreorul brașovenilor nu se va putea baza pe Ezequias și Sburlea accidentați. „Ezequias va merge și el la Bologna și probabil va fi indisponibil pîna la fialul turului. Sburlea este încă la Bologna, unde va face u tratament pentru niște probleme la coloană. Nu este însă ceva grav”. De asemenea, Surdu și Bălțoi sînt incerți.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare de „brunețica”
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare de „brunețica”
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Șoc total în familia Raisei, fata găsită moartă în Dolj! Chiar el e principalul suspect
Șoc total în familia Raisei, fata găsită moartă în Dolj! Chiar el e principalul suspect
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce se întâmplă dacă pui o rolă de hârtie igienică în frigider. Trucul a devenit viral pe internet
Ce se întâmplă dacă pui o rolă de hârtie igienică în frigider. Trucul a devenit viral pe internet
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un bine şi i-am zis că are ciorapii încreţiţi
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un bine şi i-am zis că…
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei în casă, apoi abandonată într-o râpă
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei în casă, apoi abandonată într-o…
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Cât de frumoasă e soţia lui Leonard Doroftei şi cu ce se putea ocupa în Canada, în timp ce campionul nostru o lua de la zero
Cât de frumoasă e soţia lui Leonard Doroftei şi cu ce se putea ocupa în Canada, în timp ce campionul…
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Devine interzis în România. Klaus Iohannis a luat decizia astăzi, 29 mai
Devine interzis în România. Klaus Iohannis a luat decizia astăzi, 29 mai
El e criminalul Raisei! Polițiștii l-au săltat și l-au dus la audieri
El e criminalul Raisei! Polițiștii l-au săltat și l-au dus la audieri
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Împărțeala banilor din drepturile TV arată cât valorează fotbalul nostru sărac: avem sumele exacte
Împărțeala banilor din drepturile TV arată cât valorează fotbalul nostru sărac: avem sumele exacte
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din familie
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din familie
×