Borcea și Rednic bagă spaima în dinamoviști!

Borcea și Rednic bagă spaima în dinamoviști!
  • Publicat:
  • Actualizat:

După antrenamentul de ieri, Rednic și Borcea i-au băgat pe jucători în ședință, reproșându-le viața extrasportivă . În „Ștefan cel Mare”, s-a dat milităria jos din pod! Poate părea paradoxal dat fiind că echipa este lider în Liga I, însă, în realitate, vestiarul stă pe un butoi de pulbere. Jocul prestat de elevii lui Rednic nu este pe măsura investițiilor, iar șefii și antrenorul au găsit explicația: viața extrasportivă a fotbaliștilor. Acționarii și Mircea Rednic au aflat că o parte dintre jucători își pierd nopțile prin cluburi, chiar și după înfrângeri! La fel s-a întâmplat și în urma eșecului cu CFR, când Mitea, Andrei Cristea și Adrian Cristea au petrecut sâmbătă noapte în clubul bucureștean „Bamboo”.

Amenințați cu amenzi și echipa a doua
Informația a fost publicată în numărul de ieri al cotidianului Cancan. A fost picătura care a umplut paharul! Nervoși, Mircea Rednic și Cristi Borcea au intrat ieri, după antrenament, în vestiarul echipei, unde au încins o ședință-fulger cu „petrecăreții” și restul lotului. Martorii spun că s-au auzit țipete serioase din partea președintelui executiv. „Nu mai tolerez episoade din astea! Aici trebuie să jucați fotbal!”, le-a transmis Borcea. Apoi, le-a dat jucătorilor un ultimatum: de acum derapajele nocturne vor fi penalizate cu amenzi dure, de 2.000 de dolari, și trimiterea la echipa secundă.

Și Rednic va fi băgat în ședință
Cristi Borcea pare hotărât să nu mai lase nimic la voia întâmplării și, de aceea, șeful lui Dinamo va convoca o întâlnire și cu antrenorii echipei. Adică Rednic, Jean Vlădoiu, Marius Bratu și preparatorii fizici, Constantin Niculae și Oneto. Borcea vrea să afle motivul pentru care echipa se exprimă anevoios în teren și de ce fotbaliștii veniți în această vară nu sunt folosiți mai mult. Președintele executiv le va transmite că vrea șase puncte din meciurile cu Oțelul și Steaua.

Fără lideri și accidentați
De țipetele lui Borcea și Rednic au scăpat Tamaș, învoit pentru nunta fratelui său, și Lobonț, plus fotbaliștii accidentați (Bratu, Pulhac, Ze Kalanga, Thiago) sau aflați în recuperare (Zicu). Chiar dacă au participat la ședință, Dănciulescu și Marius Niculae n-au intrat sub tirul acuzațiilor, ci au fost oferiți drept exemple pozitive.

Dialog Borcea – petrecăreți
Borcea: „Cum ați putut merge în Bamboo după ce-am pierdut la Cluj?”
Jucătorii: „N-am făcut nimic deosebit, n-am stat mult. Și era ziua noastră liberă”
Borcea: „Nu trebuia, v-a mai prins și presa”
Jucătorii: „Dar la Bamboo au fost și Dayro Moreno și Rădoi, de ei de ce nu spune nimeni nimic?”
Borcea: „Nu mă interesează, voi sunteți la Dinamo și trebuie să vă gândiți numai la jocul vostru din teren”

Badea, încolțit
Eșecul cu CFR a fost de ajuns pentru a inflama spiritele în „Groapă“. Fostul director general al roș-albilor, Gigi Nețoiu, dar și președintele LPF, Dumitru Dragomir, l-au scos țap ispășitor pe Nicolae Badea (foto). „Nu am nimic cu omul Nicolae Badea, am ceva cu el ca președinte al clubului pentru că după zece ani Dinamo nu a reușit să intre în Liga Campionilor, ceea ce e rușinos”, a tunat „Comandantul” la Telesport. La rândul său, Dumitru Dragomir a spus că Badea nu investește la Dinamo la fel de mult ca ceilalți acționari. „Becali și Paszkany sunt mai bogați decât cei de la Dinamo, de aceea au succes. Și Badea are o grămadă de bani, dar nu bagă sume mari în fotbal. Doar Borcea, Turcu și ceilalți au investit mult”, a spus „Corleone”.

"Nu le răspund celor care nu au autoritate și nu dețin informațiile exacte. Ei sunt niște vorbitori de profesie." – Nicolae Badea, președinte CA Dinamo

 

"Cine e vinovat pentru înfrângerea de la Cluj? Dacă am pierdut, înseamnă că toți avem o parte din vină." – Bogdan Lobonț, căpitan Dinamo

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Florin Răducioiu radiază de fericire alături de iubita cu 10 ani mai tânără! Cum arată Andreea, femeia care l-a cucerit
Florin Răducioiu radiază de fericire alături de iubita cu 10 ani mai tânără! Cum arată Andreea, femeia care l-a cucerit
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Vladimir Putin a dat ORDIN. Deja a început totul: Nu vreau să sperii pe nimeni...
Vladimir Putin a dat ORDIN. Deja a început totul: Nu vreau să sperii pe nimeni...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
De ce Gică Popescu nu i-a cumpărat fiicei sale o mașină mai scumpă: „Eu am pornit cu o Dacia 1300 și eram cel mai bun fotbalist”
De ce Gică Popescu nu i-a cumpărat fiicei sale o mașină mai scumpă: „Eu am pornit cu o Dacia 1300…