„Obiectivul e titlul, nu Liga”

Marius Lăcătuș este convins că Steaua poate trece cu bine peste perioada nefastă pe care o traversează. „Meciul cu Lyon nu vine într-un moment nepotrivit. Știam că este o partidă grea, întâlnim o echipă foarte puternică, dar ne vom juca șansa. Dacă vom reuși să schimbăm atitudinea jucătorilor, să fie cea pe care am văzut-o în meciurile cu echipele mari, ca Bayern, Fiorentina și Galatasaray, chiar și la Cluj, putem să ne așteptăm la un rezultat pozitiv. Noi ne dorim cât mai multe puncte, important este să scoatem maximum din aceste două jocuri. Cu o victorie ne-am menține în lupta pentru ocuparea primelor două locuri", a precizat tehnicianul de 44 de ani, care a vorbit și despre viitorul său în Ghencea.
„Obiectivul e titlul, nu Liga"

Marius Lăcătuș este convins că Steaua poate trece cu bine peste perioada nefastă pe care o traversează.
„Meciul cu Lyon nu vine într-un moment nepotrivit. Știam că este o partidă grea, întâlnim o echipă foarte puternică, dar ne vom juca șansa. Dacă vom reuși să schimbăm atitudinea jucătorilor, să fie cea pe care am văzut-o în meciurile cu echipele mari, ca Bayern, Fiorentina și Galatasaray, chiar și la Cluj, putem să ne așteptăm la un rezultat pozitiv. Noi ne dorim cât mai multe puncte, important este să scoatem maximum din aceste două jocuri. Cu o victorie ne-am menține în lupta pentru ocuparea primelor două locuri“, a precizat tehnicianul de 44 de ani, care a vorbit și despre viitorul său în Ghencea.

„În momentul în care obiectivele pe care ni le-am propus nu vor fi atinse, Lăcătuș va discuta cu conducerea și va lua cea mai corectă decizie pentru toată lumea. Obiectivul meu e câștigarea titlului! Primăvara europeană nu e obiectiv. Ne dorim enorm, dar nu e impus de nimeni. Nici Cupa României nu a fost un obiectiv, deși eu îmi doream enorm să câștig cu Sportul“, a mai spus „Fiara“.
Fostul atacant asigură totodată că ineficiența vârfurilor sale este o problemă temporară: „Dacă stăm să ne gândim la numărul de goluri din campionat, eu zic că nu stăm rău. Mi‑aș dori și eu ca atacanții să spargă gheața și să marcheze, pentru că știu că și ei sunt afectați că nu înMarius Lăcătuș este convins că Steaua poate trece cu bine peste perioada nefastă pe care o traversează.
„Meciul cu Lyon nu vine într-un moment nepotrivit. Știam că este o partidă grea, întâlnim o echipă foarte puternică, dar ne vom juca șansa. Dacă vom reuși să schimbăm atitudinea jucătorilor, să fie cea pe care am văzut-o în meciurile cu echipele mari, ca Bayern, Fiorentina și Galatasaray, chiar și la Cluj, putem să ne așteptăm la un rezultat pozitiv. Noi ne dorim cât mai multe puncte, important este să scoatem maximum din aceste două jocuri. Cu o victorie ne-am menține în lupta pentru ocuparea primelor două locuri“, a precizat tehnicianul de 44 de ani, care a vorbit și despre viitorul său în Ghencea.scriu. Părerea mea este că Arthuro, Kapetanos și Stancu își vor reveni“.

Gigi Becali îl reconfirmă în funcție
Finanțatorul Stelei a întărit spusele lui Lăcătuș, adăugând că tehnicianul are viitorul asigurat la cârma echipei. „Chiar am vorbit cu el, i-am spus să fie liniștit. Scaunul lui Marius nu se clatină. Obiectivul lui este câștigarea campionatului sau locul doi. Atât, ce obiective să mai aibă? Calificarea în primăvara europeană ar fi un dar de la Dumnezeu, treaba lui Lăcătuș a fost să ducă echipa în grupele Ligii Campionilor“, a precizat Gigi Becali.

"Meciul cu Lyon e vital pentru noi, dacă vrem să păstrăm șanse la calificare. Francezii au cei mai valoroși jucători din grupă, începând cu portarul și terminând cu atacanții" -Sorin Ghionea, fundaș Steaua

Ghionea despre suporteri: „Au dreptate să fie supărați“
Sorin Ghionea a declarat că înțelege reacția fanilor după înfrângerile cu Sportul și cu Oțelul. „Suporterii au dreptate să fie supărați, pentru că am pierdut. Dar de aici până la a ne spune că ne batem joc de ei e cale lungă“, a declarat fundașul de 29 de ani.

"Fanii trebuie să înțeleagă că jucătorii nu sunt niște mercenari și că ei sunt primii care suferă pentru rezultate" – Marius Lăcătuș, antrenor Steaua

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro