Lyon a făcut doar egal, Bordeaux a învins

Lyon, adversara din Ligă a Stelei de marți, și Bordeaux, gazda CFR-ului de miercuri, conduc clasamentul din Franța după etapa a noua din Ligue 1. Dacă liderii de pe „Stade Gerland" au reușit doar un egal cu Lille, 2-2, cei de la Bordeaux au învins-o, mai clar decât o arată scorul, pe Toulouse. Campionii en-titre nu au avut un meci ușor aseară, arătând anumite probleme la finalizare, dar și neconcordanțe în faza defensivă. Conduși de două ori de oaspeții de la Lille, cei de la Lyon au reușit să revină și să egaleze situația pe tabela de marcaj, dar nu au mai avut forța golului victorios, chiar dacă în ultimele 30 de minute a apărut pe teren și Benzema. Acesta nu s-a făcut remarcat prin nicio fază, Juninho fiind omul decisiv, deși nu a marcat. La primul gol al lyonezilor, brazilianul a fost cel din piciorul căruia a plecat faza autogolului, iar reușita secundă, semnată de Grosso, a plecat tot de la playmakerul Juninho, care a pasat decisiv. Lyon a jucat cu: Lloris - Grosso, Cris, Mensah (82 Boumsong), Reveillere -
Lyon a făcut doar egal, Bordeaux a învins

Lyon, adversara din Ligă a Stelei de marți, și Bordeaux, gazda CFR-ului de miercuri, conduc clasamentul din Franța după etapa a noua din Ligue 1.
Dacă liderii de pe „Stade Gerland” au reușit doar un egal cu Lille, 2-2, cei de la Bordeaux au învins-o, mai clar decât o arată scorul, pe Toulouse.

Campionii en-titre nu au avut un meci ușor aseară, arătând anumite probleme la finalizare, dar și neconcordanțe în faza defensivă. Conduși de două ori de oaspeții de la Lille, cei de la Lyon au reușit să revină și să egaleze situația pe tabela de marcaj, dar nu au mai avut forța golului victorios, chiar dacă în ultimele 30 de minute a apărut pe teren și Benzema.

Acesta nu s-a făcut remarcat prin nicio fază, Juninho fiind omul decisiv, deși nu a marcat. La primul gol al lyonezilor, brazilianul a fost cel din piciorul căruia a plecat faza autogolului, iar reușita secundă, semnată de Grosso, a plecat tot de la playmakerul Juninho, care a pasat decisiv. Lyon a jucat cu: Lloris – Grosso, Cris, Mensah (82 Boumsong), Reveillere – Kallstrom, Juninho, Makoun, Ederson (59 Benzema) – Fred (73 Piquionne), Keita.

Bordeaux ține ritmul
Victoria de aseară, 2-1, cu Toulouse este ceaa de-a cincea partidă consecutivă fără înfrângere în campionat pentru cei de la Bordeaux. Mai mult, în afara înfrângerii cu AS Roma din Liga Campionilor, vicecampionii Franței nu au pierdut deloc pe teren propriu în acest sezon.

Gourcuff (cu un super gol) și Bellion au fost aseară principalele pericole pentru poarta adversă, ei fiind și marcatori, iar în apărare, acolo unde fundașii centrali Diawara și Planus au evoluat fără greșeală, se poate vorbi de o relaxare prematură. Bordeaux a jucat cu: Valverde – Jurietti, Planus, Diawara, Tremoulinas – Diarra (89 Traore) – Gouffran, Fernando, Gourcuff (81 Ducasse), Bellion – Cavenaghi (69 Obertan).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Ce avere avea generalul Dorin Ioniță. Relația secretă ar fi declanșat un adevărat război pentru bunuri
Cancan.ro
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Ultimele zile din viața Mădălinei Apostol. Tatăl fiicei sale dezvăluie ce au vorbit cu doar câteva ore înaintea tragediei
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
Un nou record pentru benzina standard: e la doar un ban de pragul de 10 lei/litru.
Promotor.ro
VESTE ÎNGROZITOARE! Atacantul a fost internat la terapie intensivă! ERA SĂ SE ÎNECE ÎN PISCINĂ!
Mediafax Italia
Nu a marcat niciun gol, dar E PREFERATUL suporterilor Barcelonei! Reacțiile sale din tribune SUNT VIRALE!
Mediafax Spania