Miranda: „Toți suntem vinovați”

Redactor:
Roxana Lupea
Miranda:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Argentinianul Osvaldo Miranda a revenit la prima echipă după o pauză de două luni și jumătate, timp în care s-a pregătit și a jucat la Dinamo II. Atacantul, care a evoluat în cele două meciuri ale „câinilor” de săptămâna aceasta, în Cupă, cu FCM Târgu Mureș, și vineri seară, cu CFR Cluj, regretă că accidentările coechipierilor din atac l-au determinat pe Mircea Rednic să-l cheme din nou sub comanda sa.

Cum a fost meciul de la Cluj?
A fost unul dificil pe care, din păcate, l-am pierdut. „Ceferiștii” au fost mai buni decât noi în această partidă. Asta e! Nu ne mai uităm în spate, mergem tot înainte! Cel mai important este că suntem în continuare pe primul loc, și acolo trebuie să rămânem până la finalul sezonului.

Crezi că vei juca mai mult acum, că Florin Bratu s-a accidentat?
Îmi pare foarte rău de accidentările astea, care parcă vin pe bandă rulantă! Eu sper să joc cât mai mult, dar nu asta îmi doream. Nu voiam să profit de necazurile lui Bratu și ale lui Marius Niculae ca să revin în echipă. Acum nu ne rămâne decât să ne mobilizăm și să-i suplinim cât mai bine pe cei absenți.

Suporterii sunt nemulțumiți de jocul vostru.
Îi înțeleg. Echipa nu merge așa cum ar trebui și e normal să fie supărați și să ne reproșeze că nu ne iese jocul.

Ce nu funcționează, în opinia ta? Mijlocul, apărarea…

Nu poți să arăți cu degetul un anumit compartiment. Întreaga echipă poartă vina, nu doar mijlocașii ori atacanții. Este o perioadă mai dificilă prin care trece orice echipă din lume, la un moment dat. Trebuie să ne revenim și să demonstrăm că ne aflăm pe merit pe prima poziție în clasament.

Vă revanșați în meciul cu Oțelul?
Doar la asta ne gândim acum, să le oferim fanilor un joc foarte bun pe teren propriu. Galațiul este un adversar puternic, incomod, drept dovadă că a bătut Steaua și a făcut egal cu CFR Cluj. Dar noi luăm în calcul doar victoria, pentru că suntem liderii campionatului și trebuie să ne consolidăm acest loc.

 

Diakite pleacă împrumut

 

"Închizătorul" adus în vară de la Boavista a fost scos țap ispășitor al înfrângerii de la Cluj. "Sunt jucători care nu au ce căuta la Dinamo. Unul este Diakite (foto)", a tunat Turcu. Mijlocașul din Mali are contract cu roș-albii până în vara lui 2009, dar va pleca în iarnă sub formă de împrumut, dacă nu se găsește vreun "cumpărător".

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×