Sezon ratat pentru Bratu

Sezon ratat pentru Bratu
  • Publicat:
  • Actualizat:

"Câinii” încearcă toate variantele pentru ca fotbalistul de 28 de ani să fie operat cât mai repede, astfel încât timpul în care va reveni pe gazon să se reducă substanțial. Cu toate acestea, în funcție de modul cum răspunde organismul, Bratone ar putea fi indisponibil pentru Rednic până la șase luni.

Pe urmele lui Băsescu?

Vârful dinamovist trece prin clipe grele, după ce vineri seara, în meciul cu CFR, a suferit o entorsă la genunchiul drept. La mijlocul primei reprize, o cursă după un balon, Pereira adversar, dar fără contact, și atacantul "câinilor” se resimte. A simțit că îi fuge genunchiul, a explicat el. Ieri,-dimineață "câinii” au ajuns în București, iar la prânz, Bratone a fost supus unui control RMN la clinca Phoenix din București. Rezultatul a fost interpretat în timp real la un centru din Zürich, iar diagnosticul este fără dubiu: entorsă a genunchiului drept cu leziune a ligamentelor încrucișate. Practic, sezonul este încheiat pentru Bratu, dar alb-roșiii trag speranțe că îl pot folosi în retur. În acest sens, Cristi Borcea l-a sunat personal pe doctorul Martens, pentru a afla diagnosticul exact, dar și pentru a afla în cât timp jucătorul poate fi operat. În paralel, stafful medical a luat legătura cu clinica din Stuttgart, acolo unde s-a recuperat Zicu, existând și varianta Viena, la aceeași clinică unde a fost operat Traian Băsescu acum ceva timp.

"Terenul e de vină”

Pentru dinamoviști, problema e că accidentările lui Bratu, Pulhac, Ze Kalanga și chiar Marius Niculae au survenit fără ca respectivii să fi fost faultați. Medicul Liviu Bătineanu a încercat să dea o explicație: "La meciul CFR – Chelsea, lui Drogba i-a rămas piciorul blocat în teren și de acolo genunchiul i s-a făcut praf. La fel și Bratu. Pe el nu l-a atins nimeni. Și Zie Diabate a căzut și toată lumea a râs, însă îi rămăsese piciorul fixat în gazon. În manualele de medicină sportivă, accidentările sunt de trei feluri: din cauza echipamentului inadecvat, a terenului și a condițiilor improprii ori din cauza jocului dur. Zicu intră în ultimul criteriu, în timp ce Pulhac și Bratu se încadrează la al doilea punct”.

 

S-au rupt golgheterii!

 

Lideri în clasamentul marcatorilor din Liga I, ambii cu câte șapte reușite, atacantul "câinilor” Florin Bratu și jucătorul celor de la Oțelul Galați, Gabriel Paraschiv (foto), s-au accidentat. Dacă Bratone riscă să nu mai poată juca în acest sezon după entorsa la genunchi din meciul cu CFR, în schimb, elevul lui Grigoraș poate reveni pe gazon într-o lună de zile. Căpitanul echipei moldave a suferit o ruptură musculară în partida cu Steaua în urma unui duel cu Goian.

 

"Mă îndoiesc că terenul este cauza accidentării lui Bratu. Avem unul dintre cele mai bune gazoane din țară, să nu mai vorbesc că este net superior față de cel al lui Dinamo, care e vechi" – Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
”Surâsul ei inegalabil”. A întâlnit-o pe Simona Halep și a fost extrem de emoționată
”Surâsul ei inegalabil”. A întâlnit-o pe Simona Halep și a fost extrem de emoționată
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Cel mai mare complex balnear din Europa, la doar 80 de km de România. Care este tariful pentru o zi
Cel mai mare complex balnear din Europa, la doar 80 de km de România. Care este tariful pentru o zi
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
NOILE REGULI s-au stabilit deja în Europa. ORDINUL trebuie să se aplice și în România
NOILE REGULI s-au stabilit deja în Europa. ORDINUL trebuie să se aplice și în România
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cornel Dinu șochează, după ce Țălnar i-a luat apartamentul: „Îmi fac testamentul. M-a nenorocit”
Cornel Dinu șochează, după ce Țălnar i-a luat apartamentul: „Îmi fac testamentul. M-a nenorocit”
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×