Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Crăciunescu: „E o prostie delegarea lui Kovacs la derby”

Crăciunescu: „E o prostie delegarea lui Kovacs la derby”

Ion Crăciunescu crede că Istvan Kovacs este lipsit de experiență, iar delegarea lui la derby-ul de la Cluj este o nouă gafă a Comisiei Centrale de Arbitri.
Crăciunescu: "E o prostie delegarea lui Kovacs la derby"

Ion Crăciunescu crede că Istvan Kovacs este lipsit de experiență, iar delegarea lui la derby-ul de la Cluj este o nouă gafă a Comisiei Centrale de Arbitri.

Fostul mare arbitru acuză dur politica lui Gheorghe
Constantin, șeful arbitrilor. „E o prostie, e ca și cum la un meci de Champions League ar fluiera un arbitru din al treilea eșalon valoric. Trebuia numit un central din cei șapte aflați pe lista FIFA. Dacă n-a găsit niciunul, înseamnă că acea listă este mincinoasă. Atunci departajările valorice nu mai au niciun rost. Se pare că suntem mai deștepți decât UEFA și FIFA, care la meciurile grele deleagă arbitrii experimentați“, a tunat Crăciunescu, un critic fervent al lui „Vâlcea“ .

„Vâlcea“ are totală încredere

Președintele CCA, Gheorghe Constantin, crede însă că a făcut o alegere bună în condițiile în care nu este indicat să ruleze doar câțiva arbitri la jocurile importante. „Vâlcea“ spune că pe oricine ar fi ales la jocul de diseară, tot ar fi ieșit discuții. „Chiar dacă nu e trecut pe lista FIFA, Istvan Kovacs are valoare europeană. Această listă conține doar șapte arbitri, dar ar trebui să conțină zece. Am mare încredere în Kovacs, pentru că altfel nu-l delegam. Istvan va face față derby-ului“, a declarat Constantin.

N-au mai învins la Cluj de 34 de ani

Dinamo se va întâlni azi pentru a 13-a oară cu formația clujeană pe terenul adversarei. Până în prezent, ardelenii au un bilanț pozitiv, înregistrând cinci victorii și trei remize, în timp ce alb-roșiii s-au impus de patru ori. Ultima victorie a „câinilor“ la Cluj a fost în 1974, 2-0, adică acum 34 de ani. Din sezonul 2004-2005, când clujenii au revenit în Liga I, Dinamo nu a câștigat niciunul din cele patru meciuri desfășurate, bilanțul fiind trei înfrângeri și un rezultat de egalitate. De asemenea, în ediția 2006-2007 a campionatului, CFR a fost echipa care a stopat șirul de 13 victorii consecutive ale elevilor lui Rednic. (Răzvan TOMA)

"E un arbitru tânăr și de perspectivă. Am pierdut Supercupa cu Rapid cu el la centru, dar n-am avut ce să-i reproșez. Nu cred că va avea probleme la meciul cu CFR. Va fi un arbitraj corect" – Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo

"Nici nu știam că ne arbitrează Istvan Kovacs. Este un arbitru bun, care nu prea face greșeli, însă dacă o să facă, o să cer să fie sancționat"
– Iuliu Mureșan, președintele lui CFR Cluj

 

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro