Rapid – Petrolul 3-2! Cesinha îi salvează scaunul lui Peseiro

Rapid - Petrolul 3-2! Cesinha îi salvează scaunul lui Peseiro
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prima repriză a meciului dintre Rapid și Petrolul a adus mai puține realizări și mai mult chin pentru echipa giuleșteană. Deși a deschis scorul repede prin Djalovic, la o gafă a portarului Panaite, jocul Rapidului a suferit mult și a fost doar o chestiune de timp până când Petrolul va reuși să egaleze.

Deși impulsionați de activul Pitbull, rapidiștii nu au arătat vreo poftă de joc, iar oaspeții au preluat controlul jocului și Muțiu a egalat în minutul 22.Mai mult, lucrurile ar fost și mai rele pentru gazde, dacă Perjă nu ar fi fost iertat de meritata eliminare, pentru faultul sălbatic asupra lui Laurențiu Marinescu.

Următoarele minute au fost terne, cu Petrolul șarjând pe contraatac, trecând de două ori pe lângă golul doi în finalul reprizei, prin Budescu și Marinescu.

A doua repriză a început cu un Rapid mai determinat, dar mai puțin inspirat. Cu același Claudio Pittbul în rol de catalizator al echipei lui Peseiro, echipa giuleșteană a jucat la fel ca în primul mitan. A urmat o perioadă de timp fără mari ocazii, dar cu un gol anulat aiurea oaspeților pentru un offside inexistent la Muțiu.

Peseiro joacă tot pe cartea atacului și îl bagă pe Cesinha care imediat se face simțit: marchează după o fază începută tot de el, în urma unei faze minunate a Rapidului.

Gazdele s-au bucurat doar două minute, pentru că Boya a făcut henț în careu și arbitrul Ionescu acordă penalty, pe care Paul Tincu îl transformă fără probleme. Astfel, chinul lui Peseiro continuă, cu cel puțin 30 de minute. De prelungiri.

Cele două reprize de prelungiri au fost lipsite de faze periculoase și când se părea că meciul se va decide după loviturile de departajare, Cesinha a prins un șut sănătos și i-a salvat scaunul lui Peseiro.

Rapid: Marinescu – N. Grigore, Fernandes, Adefemi, Perjă – Herea, Andrade, Lazăr, Spadacio – Claudio Pitbull, Djalovic. Antrenor Jose Peseiro

Petrolul: Panaite – Odoroabă, Costache, Al. Stoica, M. Tudor – L. Dumitru, Minciună, P. Tincu, Budescu – L. Marinescu, Muțiu. Antrenor Eusebiu Tudor

Min.120 Rapidul se califică mai departe după 120 de minute.

Min.118 GOL RAPID! Cesinha șutează puternic de la marginea careului ploieștean și mingea se duce în colțul din dreapta al porții lui Panaite.

MIn.117 Rapidul domină categoric,dar Petrolul se apără foarte bine și nu sunt ocazii clare de gol

Min.111 Boya preia o minge la marginea careului de 16 metri, șutează la colțul lung, dar prinde portarul Petrolului.

Min.110 Echipa mai insistentă este Rapidul, dar fără luciditate și fără ocazii mari de gol.

Min.106 Meciul s-a reluat cu a doua repriză de 15 minute de prelungiri

Min.105 Finalul primei reprize de prelungiri

Min.95 Rapid domină teritorial, dar steril, fără ocazii de poartă.

Min.91 A început prima repriză a prelungirilor.

Min.90+3. Finalul celor 90 de minute. Meciul intră în prelungiri

Min.90 Paul Tincu este înlocuit de Jean Claude Bozga la Petrolul. Arbitrul anunță trei minute de prelungire

Min.85 Rapidiștii nu-și revin după primirea golului, tot oaspeții sunt mai insistenți, dar fără a-și crea ocazii de gol.

Min.82 GOL PETROLUL! Tincu transformă penalty-ul acordat la hențul lui Boya în careul giuleștean

Min.81 Straton îl înlocuiește pe Muțiu la Petrolul

Min.80 GOL RAPID! Fază de mare spectacol a rapidiștilor: Cesinha driblează pe partea stângă, mingea ajunge la Pitbull, acesta reia din prima scurt pentru Djalovic, care pasează cu călcâiul pentru inițiatorul fazei, Cesinha, care plasează mingea în plasa porții ploieștene.

Min.75 Schimbare la Petrolul: Daniel Ghiță intră în locul lui Alexandru Dumitru

Min.74 Costin Lazăr este înlocuit de Cesinha, noul căpitan al Rapidului este Nicolae Grigore.

Min.72 Prima fază mai acătării a Rapidului. Cursă frumoasă a lui Grigore pe dreapta, pasă ideală în centru pentru Djalovic, dar acesta greșește preluarea și mingea ajunge la Adefemi, care trage mult pe lângă poartă.

Min.66 Fază controversată a Petrolului:centrare a lui Laurențiu Dumitru, mingea trece de Fernandes, iar Muțiu marchează lejer, dar tușierul a ridicat fanionul, deși atacantul oaspeților a părut într-o poziție regulamentară.

Min 64 Rapidul a început să-și împingă adversarul în propriul careu, dar nu reușește să-și creeze ocazii mari de gol.

Min.58 Grigore primește cartonașul galben pentru un fault asupra lui Budescu.

MIn.50 Budescu a primit o minge pe partea stângă a atacului petrolist, îl driblează pe N.Grigore, trage puternic la colțul scurt, dar Marinescu respinge

Min.48 Ocazie pentru Rapid. În urma unei lovituri libere, Pitbull a reluat din careu, dar Panaite a respins șutul atacantului portughez.

Min.46 A început a doua repriză. Boya a intrat în locul lui Dănuț Perjă, iar Ștefan Mardare a intrat în locul lui Herea pentru Rapid

Min.45+1. Arbitrul fluieră finalul primei reprize.

Min.45 Petrolul se joacă cu ocaziile.Laurențiu Marinescu a primit o minge în marginea careului rapidist, de unde, singur fiind, a șutat puțin pe lângă poartă.

Min.44 Ocazie incredibilă pentru Petrolul: Budescu a primit mingea în careul rapidist, a avut timp să pregătească șutul, mingea a fost respinsă de fundașii gazdelor, mingea a revenit la atacantul ploieștean, care singur în centrul careului rapidist, a reluat din nou în blocaj.

Min.43 Meciul este tern, rapidiștii atacă steril, iar Petrolul se mulțumește să contraatace periculos.

Min.38 Suporterii au început să scandeze „Demisia” la adresa antrenorului Jose Peseiro

Min.34 Panaite se accidentează la o lovitură de colț, dar se pare că poate continua meciul în poarta oaspeților

Min.33 Suporterii rapidiști au început să-l huiduie pe Perjă, după ce a fost depășit în viteză de un jucător al Petrolului, Budescu

Min.31 Fault grosolan a lui Dănuț Perjă asupra lui Marinescu, dar arbitrul acordă „galben” în loc de cuvenita eliminare

Min.30 Meciul s-a liniștit. Rapidiștii au început să domine din nou, dar fără a pune în pericol poarta oaspeților.

Min.26 Meciul se joacă pe contre, rapidiștii și ploieștenii au lăsat garda jos, se trece repede peste faza de construcție, fără ocazii mari de gol însă.

Min.22 GOL PETROLUL! Acțiune rapidă a oaspeților pe partea dreaptă, Budescu a centrat prin spatele apărării rapidiste, iar Muțiu, venit din spate, împinge mingea în plasă.

Min.18 Pitbull este cel mai activ jucător al Rapidului, acțiunile gazdelor sunt inițiate de atacantul portughez

Min.15 Echipa oaspete a început să domine teritorial meciul, rapidiștii se mulțumesc să se apere grupat și să plece pe contraatac.

Min.10 Petrolul începe să atace, dar acțiunile oaspeților nu sunt consistente, nu aduc destui oameni în careul gazdelor

Min.8. Rapid a pus stăpânire pe joc, giuleștenii domină teritorial jocul, oaspeții nu sunt capabili să reacționeze

Min.6. GOL RAPID! Corner pentru gazde, Panaite iese neinspirat, mingea ajunge la Djalovic, care deschide scorul cu o lovitură de cap.

Min.2 Petrolul a început meciul curajos, are o lovitură liberă din preajma careului rapidist.

Min.1 Meciul a început .

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…