Nadia, la primul congres mondial al sportului

Fosta gimnastă Nadia Comăneci, "regele" Pele, fostul baschetbalist "Magic" Johnson și fostul pugilist Ray "Sugar" Leonard vor participa la primul Congres mondial al sportului, organizat în perioada 23-25 octombrie în Mexic, au anunțat organizatorii.
Nadia, la primul congres mondial al sportului

Fosta gimnastă Nadia Comăneci, "regele" Pele, fostul baschetbalist "Magic" Johnson și fostul pugilist Ray "Sugar" Leonard vor participa la primul Congres mondial al sportului, organizat în perioada 23-25 octombrie în Mexic, au anunțat organizatorii. Printre invitați se află și președintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, precum și alți reprezentanți ai FIFA.

Această primă întâlnire, ce ar urma să devină anuală, este o inițiativă a autorităților sportive mexicane și a grupului de telecomunicații Telmex, proprietate a miliardarului mexican Carlos Slim, aflat pe locul trei în topul celor mai bogați oameni din lume.

"Vrem să atragem întreaga industrie a sportului. Scopul nostru este să transformăm acest congres într-o întâlnire anuală și să-l ridicăm la un nivel mondial pentru a atrage vedetele sportului internațional", au declarat organizatorii, care au precizat că în cadrul congresului vor avea loc conferințe și expoziții de material sportiv.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri