Pulhac ratează tot sezonul!

Pulhac ratează tot sezonul!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Stângacii lui Dinamo nu au deloc noroc! După Zicu, și Pulhac va lipsi o lungă perioadă de pe teren. Fundașul lui Dinamo a călcat strâmb în repriza secundă a partidei cu Farul, după ce a fost dezechilibrat de un adversar. Reluările TV au arătat exact mișcarea circulară în cădere a genunchiului fotbalistului. Inițial, s-a crezut că jucătorul va lipsi până în retur. Ieri însă, „câinii“ au aflat că, de fapt, nu se vor mai putea baza pe Cristi în acest sezon. Cum s-a ajuns aici? Fundașul a fost supus duminică seară și ieri-dimineață unor teste amănunțite la o clinică din Belgia. Medicii de acolo au descoperit că accidentarea lui Pulhac, entorsă la genunchiul stâng, este mai gravă, pentru că și ligamentele au fost afectate. Afecțiunea dinamovistului n-a mai suportat amânare, motiv pentru care doctorii belgieni au decis ca fotbalistul să fie operat imediat. Intervenția chirurgicală a durat aproximativ 40 de minute și a avut succes. Pulhac a mers apoi în rezerva sa de la clinică, unde s-a odihnit. Doctorii i-au recomandat apărătorului o perioadă de refacere de șapte zile în Belgia, sub supravegherea lor strictă. Cristi nici nu are voie să-și miște piciorul stâng două zile. Medicii îi vor trasa lui Pulhac un plan de activități și pentru perioada din România.

 

Seamănă cu afecțiunea lui Zicu

 

Vestea absenței îndelungate a lui Pulhac a adus aminte de un alt caz special în „Ștefan cel Mare“. Ianis Zicu a suferit o ruptură de ligamente la meciul cu Lazio, de pe „Olimpico“, accidentare care l-a scos din circuit pe machidon, pentru un an și jumătate.

Izvoranu revine în primul "11"

 

Accidentarea lui Pulhac i-a făcut loc în echipă altui jucător preferat de Rednic. Silviu Izvoranu, transferat la Dinamo în vara lui 2007 la cerința „Puriului“, va fi noul titular al postului de fundaș stânga. Izvoranu începuse, de fapt, sezonul ca titular, în centrul defensivei alături de Moți, însă transferurile lui Tamaș și Julio Cesar l-au scos din schemă pe fostul timișorean. Alte soluții pentru postul de fundaș stânga sunt venezueleanul Campos și sârbul Vasjlievic.

 

"Îmi pare rău pentru acest copil. Să sperăm că va reveni cât mai repede. Pulhac bătea la porțile naționalei" – Vasile Turcu, acționar Dinamo

 

"Accidentarea lui Pulhac este mai gravă decât s-a crezut inițial. Are probleme și la ligamente. Regret că va lipsi tot sezonul" – Mircea Rednic, antrenor Dinamo

 

85 este procentajul meciurilor bifate de Pulhac la Dinamo în ultima ediție de campionat, adică 29 de jocuri din 34 posibile

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a vrut să iasă la poartă. Cum a fost convins să se predea
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a…
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
E ilegal pentru cei cu CASA la CURTE. Nu poți face asta vecinului. Faci închisoare
E ilegal pentru cei cu CASA la CURTE. Nu poți face asta vecinului. Faci închisoare
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut