Selymes, președinte din întâmplare la Liberty Salonta

Selymes, președinte din întâmplare la Liberty Salonta
  • Publicat:
  • Actualizat:

După tentativa eșuată de antrena o echipă din Kuweit, Selymes s-a întors la Salonta într-o funcție mult mai importantă.

În parcarea din fața micuțului stadion al celor de la Liberty te întâmpină un domn elegant și jovial. E același Tibor Selymes pe care îl știe toată lumea, dar postura din care vorbește e cu totul alta. Antrenamentul stă să înceapă, dar el este calm pentru că nu mai trebuie să-l conducă. În doar câteva zile a trecut de la antrenorat la președinție. „Este doar ceva temporar. Marius Vizer m-a rugat să preiau acest post pentru că Gigi Alexandrescu a dorit să plece”, explică repede fostul internațional.

De la oferta neconcretizată a arabilor din Kuweit a pornit totul. „Vizer avea ceva relații acolo și m-a pus în legătură cu cei din Kuweit. Din păcate nu ne-am pus de acord la bani cu arabii. Nu am vrut să merg acolo pe bani puțini pentru că dacă tot faci un asemenea compromis trebuie să te alegi cu ceva”, explică Selymes motivele care l-au făcut să-și rezilieze contractul de antrenor cu formația din Salonta.

Nu-i place munca de birou

Patronul Salontei nu a așteptat deznodământul tratativelor cu gruparea din prima ligă a Kuweitului și l-a numit antrenor pe argentinianul Hector Alberto Ortega, iar când Selymes s-a întors la Salonta nu mai era liber decât postul de președinte. „Am o relație foarte bună cu Marius Vizer și am revenit cu plăcere. I-am spus însă că voi pleca imediat când voi primi o ofertă de a antrena. Sunt președinte doar de câteva zile și nu pot spune că am făcut ceva important. E o meserie mai grea decât cea de antrenor”, a mărturisit Tibor Selymes, care spune că nu-i prea place să stea la birou. „Vin tot timpul la antrenamente și colaborez foarte bine cu Ortega. Dacă are nevoie de ceva îl ajut cu plăcere pentru că am muncit un an cu acești băieți și îi cunosc mai bine”, a conchis noul președinte al lui Liberty.

"Nici nu mă gândeam că voi ajunge președinte. Este o provocare interesantă, dar nu cred că va fi ceva de durată. Eu vreau să antrenez"
– Tibor Selymes, președinte Liberty

"Eu cred că dacă o echipă este bine pregătită și antrenată poate promova în Liga I. Formațiile din serie au valori apropiate"
– Tibor Selymes, președinte Liberty

2 echipe a antrenat Selymes până acum, prima formație pe care a pregătit-o fiind FC Sopron

1 puncte a adunat în primele șase etape din acest sezon, atunci când a fost antrenor la Liberty

 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare de „brunețica”
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare de „brunețica”
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Șoc total în familia Raisei, fata găsită moartă în Dolj! Chiar el e principalul suspect
Șoc total în familia Raisei, fata găsită moartă în Dolj! Chiar el e principalul suspect
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce se întâmplă dacă pui o rolă de hârtie igienică în frigider. Trucul a devenit viral pe internet
Ce se întâmplă dacă pui o rolă de hârtie igienică în frigider. Trucul a devenit viral pe internet
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un bine şi i-am zis că are ciorapii încreţiţi
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un bine şi i-am zis că…
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei în casă, apoi abandonată într-o râpă
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei în casă, apoi abandonată într-o…
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Cât de frumoasă e soţia lui Leonard Doroftei şi cu ce se putea ocupa în Canada, în timp ce campionul nostru o lua de la zero
Cât de frumoasă e soţia lui Leonard Doroftei şi cu ce se putea ocupa în Canada, în timp ce campionul…
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
El e criminalul Raisei! Polițiștii l-au săltat și l-au dus la audieri
El e criminalul Raisei! Polițiștii l-au săltat și l-au dus la audieri
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Împărțeala banilor din drepturile TV arată cât valorează fotbalul nostru sărac: avem sumele exacte
Împărțeala banilor din drepturile TV arată cât valorează fotbalul nostru sărac: avem sumele exacte
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din familie
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din familie
×