Florentin Petre revine la națională

Florentin Petre revine la națională
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lovitură grea pentru Victor Pițurcă înaintea celui mai important meci din această toamnă.
Tehnicianul naționalei a aflat ieri că nu poate conta pe serviciile lui Bănel Nicoliță, un jucător pe care îl considera important în ecuația duelurilor fizice cu francezii. Nicoliță are probleme din cauza unui hematom care nu a fost tratat corespunzător și la timp, iar la consultul medical efectuat la cabinetul doctorului Pompiliu Popescu a reieșit că va putea fi recuperat până săptămâna viitoare. În aceste condiții, Pițurcă l-a convocat de urgență pe Florentin Petre, de la Terek Groznîi, jucător care nu se afla inițial pe lista selecționerului. Petre a vorbit ieri cu antrenorul de la echipa sa de club, iar acesta nu s-a opus convocării, deși FRF nu trimisese, conform regulamentului, telegrama de convocare, cu 14 zile înainte.

„Nu am intervenit pentru Rădoi”

Pițurcă a dezmințit zvonurile apărute ieri în presă, conform cărora i-ar fi sugerat lui Marius Lăcătuș să-l introducă titular pe Mirel Rădoi în partida cu CS Otopeni: „Nu îmi permit eu să impun jucători la echipele de club. Mi-am exprimat doar o părere că aș vrea ca el să prindă măcar două meciuri la Steaua înaintea partidei cu Franța. Sunt invenții că l-am cerut eu în teren”. Selecționerul e nemulțumit și de faptul că LPF a programat două partide luni, deși el solicitase ca toate meciurile să se joace în weekend. „Mi s-a spus însă că FRF a făcut adresă doar pentru jocurile echipelor Steaua, Dinamo și Rapid, așa că nu am ce face. Dacă vreau să chem un jucător de la Vaslui sau de la Urziceni, el se va prezenta la lot luni seara. Așa cum am mai spus-o, eu nu mă bag peste programul echipelor de club”, a declarat Pițurcă.

 

Lotul lărgit

Portari: Lobonț (Dinamo), Stăncioiu (CFR)
Fundași: Săpunaru (FC Porto), Contra (Getafe), Chivu (Inter), Raț (Șahtior), Neșu (Utrecht), Goian, Ogăraru (ambii, Steaua), Tamaș (Dinamo), Galamaz (Urziceni)
Mijlocași: Codrea (Siena), Cociș (Lokomotiv), Fl. Petre (Terek Groznîi), Rădoi (Steaua), Aliuță (Vaslui), Mureșan (CFR), D. Stoica (Univ. Craiova), Lazăr (Rapid)
Atacanți: Mutu (Fiorentina), Marica (VfB Stuttgart), D. Niculae (Auxerre), Fl. Bratu (Dinamo), Fl. Costea (Univ. Craiova), Gh. Bucur (FC Timișoara)
ªselecționerul va hotărî azi lista finală a celor 20 de convocați

 

"Rădoi este apt de joc pentru meciul de la Constanța. Nu are nicio problemă medicală și are toate șansele să joace" – Pompiliu Popescu, medicul echipei naționale

 

"Sigur că este o pierdere absența lui Nicoliță. Bănel era în formă și avea experiența unor meciuri de o asemenea încărcătură" – Victor Pițurcă, selecționer România

 

51 de selecții a adunat Petre la națională, începând din 1998, înscriind de 5 ori

Iulian Anghel / Autor
A intrat în presa sportivă în 1995 la „Sportul românesc” și a fost pe rând colaborator, redactor, editor, șef departament reporteri speciali, redactor șef sport la Gazeta Sporturilor, Prosport și Adevărul. A revenit full-time în presă după cinci ani petrecuți la Minsterul Afacerilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…