Timișoara, condamnată să piardă

Timișoara, condamnată să piardă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Timișoara moare frumos, dar moare. Și când pierde palmaresul, și când i se iau puncte, și când iese din Cupa UEFA.
Mii de oameni au ieșit în stradă pentru recuperarea istoriei, dar ea rămâne tot în străinătate. De violet, bănățenii au ținut cu dinții, chiar cu riscul punctelor pierdute.

Iar din Cupa UEFA, Timișoara a ieșit mai frumos decât o arată scorul „dublei“ cu Partizan. Dacă ar fi crezut mai mult în șansele sale, atât de mici câte erau, poate ar fi fost și acum în Europa. Când însă te crezi dinainte eliminat, degeaba joci binișor.
În fața a 15.000 de fanatici sârbi, care probabil cântă „Partizan“ și sub duș fără oprire, Uhrin a început cu tupeu, cât de ofensiv a putut: Goga, Magera și Bucur din primul minut.

Șansele au venit pentru Borbely (6) și Stancu (10). Diarra a mai echilibrat situația pentru un Partizan puțin cam prea sigur pe el, încredere la care a contribuit și Goga pentru adversari, irosind prea ușor șanse bune de gol. Timișoara a dominat aparent și după pauză. Goga (55) și Borbely (57) au fost aproape de golul atât de necesar, dar șansele mari au fost la poarta cealaltă.

Pantilimon a salvat uluitor în trei rânduri. N-a mai putut face nimic însă în minutul 70, când doar a deviat în bară-gol șutul lui Stevanovic. Teoretic, la 1-0 pentru sârbi situația nu se schimba mult. Practic însă, deși având în Rusic al patrulea atacant, Timișoara a murit în Europa cu Gigel Bucur ratând singur cu portarul, în minutul 84.

 

Timișorenilor li s-au reținut monedele

 

Cei aproximativ 700 de fani bănățeni care au asistat aseară la meciul cu Partizan nu au scăpat prea ușor de forțele de ordine din Belgrad.

La intrarea în stadionul JNA, percheziția a durat mai bine de jumătate de oră, iar fanilor timișoreni nu li s-a permis accesul cu obiecte contondente, inclusiv monedele fiind reținute.

 

1 Meciul de ieri de la Belgrad este singurul în care timișorenii nu au înscris de când Dusan Uhrin jr le este antrenor

Lucian LIPOVAN / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a…
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare…
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Decizie pentru cei care au permis categoria B. Legea a fost promulgată de Iohannis
Decizie pentru cei care au permis categoria B. Legea a fost promulgată de Iohannis
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape tranșee în toiul luptelor
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape…
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era în ea. A povestit totul
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era…