Hagi: „Greul acum începe pentru CFR ! Steaua joacă totul în `dubla` cu Lyon!”

Gică Hagi laudă performațele Stelei și CFR-ului în Liga Campionilor și spune că ambele echipe au șanse să ajungă în optimile competiției. Tehnicianul spune că soarta calificării celor două echipe s-ar putea decide în următoarele două meciuri, în care formațiile noastre vor întâlni reprezentante ale fotbalului francez. "CFR-ul a făcut un meci mare, dar greul pentru ei abia acum începe. Roma e o echipă periculoasă, și-a revenit și, dacă va începe să joace ca anul trecut, va fi foarte greu de oprit. Bordeaux va da totul în partidele cu CFR, pentru că își va juca rămânerea în cupele europene. După primele rezultate, toată lumea simte că CFR-ul ar putea ieși din grupe, dar Trombetta face bine că nu pune presiune în plus pe umerii jucătorilor. Trebuie să rămână cu picioarele pe pământ! Pentru Steaua, meciurile cu Lyon reprezintă "cheia calificării". Au dovedit în ultimele meciuri că se poate și au șanse!", a spus Hagi la Sport.ro. "Regele" spune că va susține de la fața locului Urziceniul lui Dan Petrescu și speră că toate cele cinci echipe vor ajunge în grupe. "Vreau să merg la Urziceni, i-am promis și lui Dan (n.r. Petrescu). Va fi un meci frumos. La cât de bine îi așează Dan în teren, jucătorii Urziceniului pot scoate un rezultat mare. Îmi doresc ca toate cele 5 echipe să meargă mai departe. Toate au șanse. Mai greu va fi pentru Timișoara", a încheiat Hagi.
Hagi: "Greul acum începe pentru CFR ! Steaua joacă totul în `dubla` cu Lyon!"

Gică Hagi laudă performațele Stelei și CFR-ului în Liga Campionilor și spune că ambele echipe au șanse să ajungă în optimile competiției. Tehnicianul spune că soarta calificării celor două echipe s-ar putea decide în următoarele două meciuri, în care formațiile noastre vor întâlni reprezentante ale fotbalului francez.

"CFR-ul a făcut un meci mare, dar greul pentru ei abia acum începe. Roma e o echipă periculoasă, și-a revenit și, dacă va începe să joace ca anul trecut, va fi foarte greu de oprit. Bordeaux va da totul în partidele cu CFR, pentru că își va juca rămânerea în cupele europene. După primele rezultate, toată lumea simte că CFR-ul ar putea ieși din grupe, dar Trombetta face bine că nu pune presiune în plus pe umerii jucătorilor. Trebuie să rămână cu picioarele pe pământ! Pentru Steaua, meciurile cu Lyon reprezintă "cheia calificării". Au dovedit în ultimele meciuri că se poate și au șanse!", a spus Hagi la Sport.ro.

"Regele" spune că va susține de la fața locului Urziceniul lui Dan Petrescu și speră că toate cele cinci echipe vor ajunge în grupe.

"Vreau să merg la Urziceni, i-am promis și lui Dan (n.r. Petrescu). Va fi un meci frumos. La cât de bine îi așează Dan în teren, jucătorii Urziceniului pot scoate un rezultat mare. Îmi doresc ca toate cele 5 echipe să meargă mai departe. Toate au șanse. Mai greu va fi pentru Timișoara", a încheiat Hagi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]