Florea:”Nu mă las de înot”

Redactor:
Andru Nenciu
Florea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florea împlinește azi 28 de ani. MEC i-a făcut „cadou“ un bazin și l-a întors din drum. Văduvit de piloni importanți după terminarea JO, sportul românesc era foarte aproape să-și mai piardă unul, dar „Titanicul“ Răzvan Florea nu va mai părăsi flota natației. Iulie: „90% mă retrag după Beijing”, prefigura elevul Ginei Handrea. O lună mai târziu: „Sunt mulțumit pentru tot ce am făcut în China, dar dacă până la 1 octombrie nu va fi gata bazinul din orașul meu, Constanța, mă voi lăsa”, condiționa Florea. Sătul de cutreierat, în căutarea unei piscine compatibile cu antrenamentele de JO, „spatistul” părea tentat să-și dedice tot timpul liber familiei stabilite în orașul de pe litoral.

Soției sale și băiețelului de aproape un an. Autoritățile i-au îndeplinit însă dorința „bronzului” de la Atena și piscina de la „Palatul Copiilor” (25 m – șase culoare) va funcționa din nou. Închisă timp de doi ani, arena urma să fie reinaugurată în urmă cu 12 luni, dar Ministerul Educației și Culturii (MEC), în proprietatea căruia se află, îl va „inunda” din nou chiar azi, de ziua unicului medaliat olimpic din istoria înotului masculin românesc. „MEC s-a ținut de cuvânt, iar existența lui în oraș mă face să merg mai departe. Doi ani am stat departe de familie”, a spus Florea, completând: „Cel mai mult îmi doresc să fiu sănătos și să petrec mult timp cu cei apropiați. Acum va fi lejer, dar din ianuarie voi avea un program bine stabilit”.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Investiţie de 165 de milioane de euro în România. Oraşul unde se va construit un stadion ultra-modern de 30.000 de locuri
Investiţie de 165 de milioane de euro în România. Oraşul unde se va construit un stadion ultra-modern de 30.000 de…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Decizia pe care o așteaptă TOȚI ANGAJAȚII din România. Budăi a spus exact ce SE PREGĂTEȘTE: Am informaţii de la Ministerul Muncii
Decizia pe care o așteaptă TOȚI ANGAJAȚII din România. Budăi a spus exact ce SE PREGĂTEȘTE: Am informaţii de la…
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare