Meme Stoica: „Nu e bine pentru noi că Hamburg a pierdut în această etapă”

Din câte se pare arbitrii l-au supărat foarte tare pe Mihai Stoica...atât de tare încât a uitat că de fapt Hamburg a câștigat și nu a fost învinsă în această etapă din 1.Bundesliga, așa cum crede managerul Urziceniului. Totuși, există mai multe ipoteze pentru această gafă. Poate că trimisul ialomițenilor la partida nemților nu a ajuns la Hamburg și poate s-a oprit la Hannover, acolo de unde Bayern a plecat înfrântă. Cum Narcis Răducan a fost cel care i-a spionat pe nemții, putem crede că între fostul fotbalist și oficialii ialomițeni există probleme de comunicare, dat fiind faptul că Răducan este nou-venit în conducerea clubului. Sau că fostul jucător al Stelei și al Bacăului nu a recunoscut Hamburgul pe teren. Să sperăm că până la ora meciului cu nemții, Mihai Stoica să afle rezultatul ultimului meci susținut de Hamburg înainte de a se deplasa la Urziceni.
Meme Stoica: "Nu e bine pentru noi că Hamburg a pierdut în această etapă"

Din câte se pare arbitrii l-au supărat foarte tare pe Mihai Stoica…atât de tare încât a uitat că, de fapt, Hamburg a câștigat și nu a fost învinsă în această etapă din 1.Bundesliga, așa cum crede managerul Urziceniului.

Totuși, există mai multe ipoteze pentru această gafă. Poate că trimisul ialomițenilor la partida nemților nu a ajuns la Hamburg și poate s-a oprit la Hannover, acolo de unde Bayern a plecat înfrântă.

Cum Narcis Răducan a fost cel care i-a spionat pe nemții, putem crede că între fostul fotbalist și oficialii ialomițeni există probleme de comunicare, dat fiind faptul că Răducan este relativ nou-venit în conducerea clubului.

Sau că fostul jucător al Stelei și al Bacăului nu a recunoscut Hamburgul pe teren.

Să sperăm că până la ora meciului cu nemții, Mihai Stoica să afle rezultatul ultimului meci susținut de Hamburg înainte de a se deplasa la Urziceni.

"Nu sunt vești foarte bune pentru noi că a pierdut Hamburg. Vin altfel acum, vor juca pe viață și pe moarte. Hamburg e o echipă valoroasă, nu știu dacă trebuia să vină atât de ‘terminată’ ", a fost declarația făcută de Meme Stoica la televiziunea gazetei.

Sau poate pur și simplu Hamburg va pleca "terminată" de la Urziceni…

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]