S-a însurat „Pisica”!

Portarul naționalei a renunțat la burlăcie și a oficializat legătura pe care o avea cu partenera sa de viață, Iulia Debrețini. Cei doi și-au unit destinele la Bistrița, oraș din care este Iulia, ceremonia desfășurându-se sâmbătă la ora 12:00, într-un cadru restrâns. La ea nu au participat decât membri ai familiei și câțiva apropiați, dar niciun coechipier de la Dinamo. De fapt, aceștia nici nu au știu de eveniment, mirându-se atunci când au aflat că Lobonț nu se întoarce cu echipa la București, ci rămâne la Bistrița, după meciul cu Gloria. Goalkeeper-ul naționalei și actuala sa soție sunt împreună de la începutul anului, dar câteva luni au păstrat discreția asupra relației lor.
S-a însurat „Pisica"!

Portarul naționalei a renunțat la burlăcie și a oficializat legătura pe care o avea cu partenera sa de viață, Iulia Debrețini. Cei doi și-au unit destinele la Bistrița, oraș din care este Iulia, ceremonia desfășurându-se sâmbătă la ora 12:00, într-un cadru restrâns. La ea nu au participat decât membri ai familiei și câțiva apropiați, dar niciun coechipier de la Dinamo. De fapt, aceștia nici nu au știu de eveniment, mirându-se atunci când au aflat că Lobonț nu se întoarce cu echipa la București, ci rămâne la Bistrița, după meciul cu Gloria. Goalkeeper-ul naționalei și actuala sa soție sunt împreună de la începutul anului, dar câteva luni au păstrat discreția asupra relației lor.

Sunt de nouă luni împreună

Pentru prima dată au apărut în public în luna mai, în vacanța oferită de FRF tricolorilor înainte de Euro. Atunci, Bogdan și Iulia au stat mai mult izolați de restul perechilor de tricolori, lăsând impresia că sunt foarte îndrăgostiți unul de altul. Ulterior, ea l-a susținut din tribune și la meciurile de la Euro, iar relația s-a cimentat, decizia căsătoriei fiind luată luna trecută. Cei doi locuiesc de mai mult timp împreună, împărțind apartamentul fotbalistului din zona Dorobanți. Iulia Debrețini lucrează la o bancă din Capitală, deținând o funcție importantă și fiind independentă din punct de vedere financiar.

Deoarece programul jucătorului nu le permite acum ca ei să plece în luna de miere, aceștia au amânat vacanța pentru sfârșitul anului, când vor să călătorească spre o destinație exotică. Unul dintre cei care l-au felicitat imediat pe Lobonț a fost cel mai bun prieten al său, Cristi Chivu, care l-a sunat din Italia.


"Este cea mai fericită zi din viața noastră"
– mesajul lui Bogdan și al Iuliei după oficierea căsătoriei

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania