Lorenzo Sanz a fost arestat

Lorenzo Sanz, fost președinte al lui Real Madrid, a fost arestat astăzi, la Cordoba, sub acuzația de escrocherie, informează presa spaniolă. Sanz, în vârstă de 65 de ani, a încercat să plătească o sumă mare de bani cu cecuri false. Alături de Sanz, în acest dosar au mai fost arestate două persoane care urmează a fi trimise în judecată de procuratura spaniolă. Sanz a fost președintele clubului Real Madrid în perioada 1995-2000, fiind succedat de Florentino Perez. Lui Perez i-a urmat la conducerea clubului madrilean, în 2006, Ramon Calderon, actualul președinte al Realului.
Lorenzo Sanz a fost arestat

Lorenzo Sanz, fost președinte al lui Real Madrid, a fost arestat astăzi, la Cordoba, sub acuzația de escrocherie, informează presa spaniolă.

Sanz, în vârstă de 65 de ani, a încercat să plătească o sumă mare de bani cu cecuri false. Alături de Sanz, în acest dosar au mai fost arestate două persoane care urmează a fi trimise în judecată de procuratura spaniolă.

Sanz este un om de afaceri care desfășoară activități în sectorul imobiliar și este proprietarul unei discoteci în Madrid. Fiul său, Fernando, fost jucător al "galacticilor", este președintele grupării Malaga.

Lorenzo Sanz a fost președintele clubului Real Madrid în perioada 1995-2000, fiind succedat de Florentino Perez. Lui Perez i-a urmat la conducerea clubului madrilean, în 2006, Ramon Calderon, actualul președinte al Realului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri