Sfâșiați de „lupi”! Wolfsburg – Rapid 1-0

Sfâșiați de
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meciul de la Wolfsburg a debutat cu germanii în atac și din păcate a continuat în aceeași manieră.

Doar șansa și Pardo, cel mai pun jucător de pe teren au salvat Rapidul de la un dezastru.

Rezultatul înscris pe tabelă poate fi considerat mulțumitor pentru jocul prestat de cele două echipe în prima repriză.

"Samba giuleșteană" a fost inexistentă, doar în două rânduri rapidiștii punând în pericol poarta adversă. Mai întâi, Spadacio, scăpat singur cu portarul, a întârziat inexplicabi șutul și le-a permis fundașilor adverși să recupereze. Herea și-a încercat și el șansa în minutul 29, dar șutul bombă de la 25 de metri a trecut la o palmă de poarta lui Bengalio.

Atât. În rest, meciul a fost la discreția echipei germane, care s-a jucat pur și simplu cu ocaziile. Golul nemților a venit cum nu se putea mai rău pentru giuleșteni, chiar înainte de pauză. Cesinha a avut o intervenție imprudentă în propriul careu și arbitrul a dictat penalty. De această dată Pardo nu a mai fost inspirat și a ales greșit colțul în care a plonjat. Grafite, poate cel mai periculos om al lui Magath a executat și a marcat.

Nemții au schimbat partitura în repriza secundă, mulțumiți parcă de avantajul de un gol, înscris pe tabela de marcaj.

Elevii lui Magath nu au mai fost la fel de ofensivi ca în prima repriză, așteptându-și adversarul să atace, pentru a-l surprinde pe contraatac. Totuși, presingul ucigător exercitat de nemți au pus în mare dificultate echipa din Giulești, rapidiștii negăsind culoarele spre poarta lui Benaglio.

Schimbările lui Peseiro au animat partida, Julio Cesar reușind o fază foarte bună în minutul 69, când, după o incursiune senzațională pe partea dreaptă i-a pasat lui Spadacio, la marginea careului. Din păcate, preluarea acestuia a fost foarte slabă și faza s-a stins. De asemenea, Djalovic, intrat și el după pauză, s-a zbătut mult, dar în van.

Nemții au dominat și cea de-a doua repriză, dar nici ei nu și-au mai creat ocazii mari de a marca.

În concluzie, un rezultat care menține speranțele în tabăra Rapidului, cu condiția ca în Giulești, elevii lui Peseiro să arate o cu totul altă față. Va fi foarte greu însă, dacă luăm ca punct de reper meciul de azi, în care Wolfsburg a fost mult mai bună decât Rapid.

 

VEZI AICI COMENTARIUL LIVE AL PARTIDEI

 

 

min 92 Final de meci. Rapidul pierde cu 1-0 și rămâne în cărți pentru calificare.

min 90 Rapidul beneficiază de o lovitură liberă dintr-o poziție periculoasă. Centrează J.Cesar, dar goalkeeperul adver iese și respinge. Arbitrul dicează, oricum, fault în atac.

min 87 Germanii domină, dar nu reușesc să se apropie foarte periculos de poarta lui Pardo. Giuleștenii reușesc să se apere exact.

min 82 Djalovic scapă singur pe partea dreaptă și reușește să tragă, dar balonul nu are suficientă forță. Portarul lui Wolfsburg reține cu siguranță.

min 81 Intră N. Grigore în locul lui Pitbull.

min 79 Bozovic este faultat de Hasebe la 30 de metri de poarta nemților. Japonezul este avertizat de arbitru cu galben pentru intervenția avută. Lovitura liberă este respinsă cu lejeritate de defensiva adversă.

min 77 Hasebe are un șut surprinzător de la 18 metri, care îl pune la grea încercare pe Pardo.

min 76 Schafer îi pasează lui Josue, care schimbă printr-o diagonală direcția atacului. Fernandes intervine inexact și faultează. Lovitura liberă nu aduce pericol la poarta Rapidului.

min 74 O nouă fază periculoasă la poarta lui Pardo, Dzeko și Schafer nu se înțeleg la o fază în care defensiva giuleșteană a fost din nou visătoare.

min 72 Dzeko ratează o ocazie foarte mare, după o nesincronizare a fundașilor centrali rapidiști.

min 71 Magath face două înlocuiri: intră Saglik și Dejagah.

min 71 Rapidul domină steril iar Peseiro face a doua schimbare și îl introduce pe Djalovic.

min 69 Julio Cesar reușește o incursiune de excepție pe partea stângă, îi pasează lui Spadacio la marginea careului, dar acesta greșește preluarea.

min 67 Gentner scapă nepermis de liber pe partea dreaptă și centrează foarte bine pentru Dzeko. Lovitura de cap a acestuia este reținut de Pardo

min 66 Misimovici execută perfect o lovitură liberă de la 28 de metri, dar Pardo este la post.

min 64 Pitbull reușește două driblinguri succesive și obține o lovitură liberă, după ce este faultat de Barzagli. Șutul lui Julio Cesar este bun, dar trece la 20 de centimetri de poarta adversă.

min 62 Grafite scapă singur pe partea dreaptă, dar se complică și mingea iese din fericire în afara terenului.

min 60 Herea încearcă o pasă filtrantă spre Pitbull, dar mingea nu are forță și un fundaș ferman intervine.

min 59 Peseiro face prima schimbare, în locul lui Cesinha, afectat după faza de la sfârșitul primei reprize este înlocuit de Julio Cesar.

min 58 Dzeko combină cu Hasebe, mingea ajunge la Schafer. Acesta îl găsește pe Misimovici la marginea careului, dar șutul acestuia trece peste.

min 56 Hasebe centrează periculos, dar Vella protejează foarte bine balonul și acesta se scurge în aut de poartă.

min 54 Bozovic centrează de pe stânga, dar balonul îl depășește pe Cesinha.

min 52 Rapidul combină în propria jumătate, dar nu reușesc să găsească culoarele care să-i ducă aproape de poarta lui Benaglio.

min 50 Josue, căpitanul germanilor, vede cartonaș galben după o intervenție dură la Paulista.

min 49 Nemții par că au schimbat partitura față de prima repriză. Nu sunt la fel de ofensivi, dar fac un presing ucigător la mijlocul terenului, distrugând orice posibitate de atac a Rapidului.

min 48 Maftei combină cu Vella, acesta prelungește spre Pitbull, dar fundașul stânga al lui Wolfsburg are o intervenție neglijentă.

min 46 Nicio modificare în formula de start a giuleștenilor.

min 46 Se dă startul celei de-a doua reprize. Să sperăm că Rapidul va juca altceva decât în prima repriză.

min 46 Final primă repriză. Nemții au dat lovitura de grație chiar înainte de pauză.

min 45 GOOOL Wolfsburg. Cesinha are o intervenție neglijentă și arbitrul dictează penalty. Grafite execută simplu și îl învinge pe Pardo, care de aceată dată nu a mai fost inspirat.

min 41 Grafite are din nou golul în vârful bocancului, dar întârzie șutul. Rapidul este în corzi, Wolfsburg ar fi putut marca din toate pozițiile posibile.

min 39 Grafite combină cu Dzeko, iar șutul acestuia de la 19 metri trece la o palmă de vinclul lui Pardo. Și de această dată rapidiștii sunt ocrotiți de șansă.

min 37 Grafite trece de Marius Constantin, dar fundașul giuleștean faultează destul de dur. Arbitrul îi acordă cartonaș galben. Lovitura liberă este executată bine de Misimovici, dar lovitura de cap a lui Barzagli este reținută de portar.

min 36 Căpitanul Rapidului are din nou o intervenție exactă la o fază care se anunța periculoasă pentru poarta vișinie.

min 34 Rapidiștii sunt în corzi, Hasebe prinde un trasor din interiorul careului, dar mingea este deviată în corner de Fernandes.

min 32 Cesinha combină cu Pitbull dar, acesta din urmă pierde mingea. Germanii au o bună oportunitate de a pleca pe contraatac, dar Maftei intervine excelent.

min 30 Asalt total la poarta Rapidului. Mai întâi Grafite apoi Schafer ratează două ocazii monumentale, dar Pardo se remarcă din nou. La faza lui Grafite, portarul giuleștean a riscat mult, ieșind mult în lateral la o minge pe care nu a mai ajuns-o, dar până la urmă și-a răscumpărat eroarea prin cele două intervenții.

min 29 Herea prinde un șut formidabil de la 25 de metri, dar mingea trece la o palmă de buturile lui Benaglio.

min 27 Wolfsburg beneficiază de o lovitură liberă periculoasă, dar centrarea lui Schafer este scoasă de pe capul lui Barzagli.

min 25 Spadacio scapă singur spre poarta adversă, dar uluit de greșeala fundașilor centrali ai nemților nu este atent și pierde controlul mingii.

min 23 Germanii beneficiază de un nou corner, dar Pardo boxează și îndepărtează pericolul.

min 21 După un debut de partidă controlat în totalitate de germani, Rapidul a echilibrat partida.

min 20 Pitbull, Bozovic și Cesinha fac un triunghi de pase de efect, dar mingea este interceptată în cele din urmă de un fundaș neamț.

min 19 Marius Constantin intervine decisiv în fața unui mijlocaș advers. Fundașul, care a fost incert până înaintea meciului, iese imperial cu mingea la picior din defensivă.

min 17 Bozovic urcă din nou în atac și este faultat de fundașul dreapta al germanilor Riether. Lovitura liberă este bine executată, dar Benaglio este la post și reține.

min 15 Pericol la poarta Rapidului. Riether centrează pentru Misimovici, dar Pardo are o altă intervenție foarte bună.

min 13 Bozovic trece de doi adversari, dar este deposedat. Mingea ajunge la Herea dar nici acesta nu este atent și pierde mingea.

min 10 Vella trece în jumătatea adversă de teren cu mingea la picio și îi pasează lui Spadacio. Ceea ce se putea anunța un contraatac periculos se transformă într-un atac pozițional.

min 9 Corner pentru Wolfsburg. Schafer centrează la colțul scurt, dar Pardo este pe fază și respinge.

min 8 Pardo are din nou o intervenție foarte bună la un șut de la 18 metri a lui Grafite. Goalkeeper-ul se opune unui șut care viza vinclul porții sale.

min 6 Echipa lui Peseiro echilibrează partida și se instalează în jumătatea adversă de teren.

min 4 Nemții au o altă fază periculoasă la poarta Rapidului, dar Pardo intervine.

min 3 Nemții au o lovitură periculoasă de pe partea stângă. Execută Misimovici, dar mingea este respinsă cu siguranță de defensiva giuleșteană.

min 2 Wolfsburg se aruncă încă de la început în atac și ratează două bune ocazii la poarta lui Pardo.

min 1 A început partida.

 

 

 

 

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre

Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
”Surâsul ei inegalabil”. A întâlnit-o pe Simona Halep și a fost extrem de emoționată
”Surâsul ei inegalabil”. A întâlnit-o pe Simona Halep și a fost extrem de emoționată
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Cel mai mare complex balnear din Europa, la doar 80 de km de România. Care este tariful pentru o zi
Cel mai mare complex balnear din Europa, la doar 80 de km de România. Care este tariful pentru o zi
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
Veste tristă despre Florin Piersic, la scurt timp după ce fusese externat
NOILE REGULI s-au stabilit deja în Europa. ORDINUL trebuie să se aplice și în România
NOILE REGULI s-au stabilit deja în Europa. ORDINUL trebuie să se aplice și în România
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cornel Dinu șochează, după ce Țălnar i-a luat apartamentul: „Îmi fac testamentul. M-a nenorocit”
Cornel Dinu șochează, după ce Țălnar i-a luat apartamentul: „Îmi fac testamentul. M-a nenorocit”
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×