Moți: „Mă simt excelent la Siena”

Deși toată vară s-a vorbit despre interesul celor de la Lazio pentru Moți, fundașul a ajuns în cele din urmă la Siena. Pare un transfer dezamăgitor, dacă ar fi să facem o comparație între cele două cluburi. Cosmin însă e de altă părere. Cum te simți la Siena? Excelent! Poate este prematur să vorbesc despre acomodare și despre diferențele pe care le-am simțit de când am ajuns în Italia, dar adevărul este că am fost foarte bine primit. M-au ajutat și colegii, care sunt minunați. Cum te descurci cu limba? Nu e ușor, pentru că eu nu știu italiana deloc, dar am noroc că este o limbă latină și se aseamănă bine cu româna. De înțeles, înțeleg aproape tot, e mai greu cu vorbitul. De aceea mi-am propus să învăț cât mai repede
Moți: "Mă simt excelent la Siena"

Deși toată vară s-a vorbit despre interesul celor de la Lazio pentru Moți, fundașul a ajuns în cele din urmă la Siena. Pare un transfer dezamăgitor, dacă ar fi să facem o comparație între cele două cluburi. Cosmin însă e de altă părere.

Cum te simți la Siena?
Excelent! Poate este prematur să vorbesc despre acomodare și despre diferențele pe care le-am simțit de când am ajuns în Italia, dar adevărul este că am fost foarte bine primit. M-au ajutat și colegii, care sunt minunați.

Cum te descurci cu limba?
Nu e ușor, pentru că eu nu știu italiana deloc, dar am noroc că este o limbă latină și se aseamănă bine cu româna. De înțeles, înțeleg aproape tot, e mai greu cu vorbitul. De aceea mi-am propus să învăț cât mai repede.

Ești coleg cu Paul Codrea (foto mic)…
Da, și mă bucur tare mult. În primul rând că nu sunt singur pe aici, și apoi că mă ajută. Noi facem antrenamentele la o bază sportivă situată la vreo 20 de kilometri de Siena, și cum nu am cu ce să mă deplasez, vine Paul să mă ia de fiecare dată.

Unde locuiești?
Stau într-un hotel, dar în câteva zile mă voi muta într-un apartament închiriat de club. Stau foarte aproape de bază. De fapt, aici totul este aproape. Orașul e mic, are 50.000-60.000 de locuitori, dar este frumos și liniștit.

Ce diferențe sunt între Dinamo și Siena?
În primul rând, italienii au altă mentalitate. Aici nu există scandaluri, cum sunt în România. Nu te urmărește nimeni, nu are nimeni treabă cu tine. Fiecare este cu treaba lui. La Siena predomină liniștea. Cât despre antrenamente și stilul de joc, pot să spun că nu sunt mari diferențe. La fel ca și la Dinamo, se bazează mai mult pe tactică și mai puțin pe alergări lungi. În ceea ce privește cantonamentele, nu se stă cu săptămânile, ca în România. Maximum 24 de ore!

Ce obiective ți-ai stabilit odată cu transferul în Serie A?
În primul rînd să încep să joc! Pentru meciul cu Cagliari nu am fost inclus în lot deoarece abia venisem de la națională. Concurența va fi foarte mare. Unul dintre „adversarii“ mei este Danielle Portanova, care a fost căpitanul echipei multă vreme. Nu-mi va fi deloc ușor, dar nu mă sperie. Așa e frumos. Apoi, obiectivul principal al echipei, și implicit al meu, este salvarea de la retrogradare.

6
sute de mii de euro a încasat Dinamo pentru împrumutul lui Moți la Siena

4
sute de mii de euro este salariul pe care Cosmin Moți îl va primi în Italia

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania