Andone nu mai vrea să audă de CFR: „Nu mă întrebați nimic de meciul cu AS Roma”

Demis cu doar două săptămâni inainte de meciul în care ar fi putut debuta ca antrenor în cea mai importantă competiție a cluburilor, Ioan Andone, tehnicianul care a adus primul titlu din istoria CFR-ului, nu mai vrea să știe nimic de ardeleni. La acel moment, "Fălcosul" a recunoscut că singurul său regret este că "i-a fost luată șansa de a antrena în Liga Campionilor". Venit doar din vară la CFR și cu o singură partidă în care a antrenat echipa ca principal (cu Gloria Bistrița), italianul Maurizio Trombetta a reușit să obțină cel mai important rezultat din istoria clubului din Gruia învingând vicecampioana Italiei, AS Roma, cu 2-1. Totuși, nu puține au fost vocile care au susținut că victoria îi poate fi atribuită lui Ioan Andone. "Este și victoria lui nea Ando", au spus și mulți dintre jucătorii campioanei la finalul partidei de pe Olimpico. Contactat de ProSport după meciul de aseară, Andone a refuzat să comenteze în vreun fel rezultatul ardelenilor. "Nu vreau să mai vorbesc despre CFR sau despre meciul cu AS Roma!", a spus Ando.
Andone nu mai vrea să audă de CFR: "Nu mă întrebați nimic de meciul cu AS Roma"

Demis cu doar două săptămâni inainte de meciul în care ar fi putut debuta ca antrenor în cea mai importantă competiție a cluburilor, Ioan Andone, tehnicianul care a adus primul titlu din istoria CFR-ului, nu mai vrea să știe nimic de ardeleni.

La acel moment, "Fălcosul" a recunoscut că singurul său regret este că "i-a fost luată șansa de a antrena în Liga Campionilor". Venit doar din vară la CFR și cu o singură partidă în care a antrenat echipa ca principal (cu Gloria Bistrița), italianul Maurizio Trombetta a reușit să obțină cel mai important rezultat din istoria clubului din Gruia învingând vicecampioana Italiei, AS Roma, cu 2-1. Totuși, nu puține au fost vocile care au susținut că victoria îi poate fi atribuită lui Ioan Andone. "Este și victoria lui nea Ando", au spus și mulți dintre jucătorii campioanei la finalul partidei de pe Olimpico.

Contactat de ProSport după meciul de aseară, Andone a refuzat să comenteze în vreun fel rezultatul ardelenilor. "Nu vreau să vorbesc despre CFR sau despre meciul cu AS Roma!", a spus Ando.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Ce avere avea generalul Dorin Ioniță. Relația secretă ar fi declanșat un adevărat război pentru bunuri
Cancan.ro
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Apariție incendiară a vedetei la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Ultimele zile din viața Mădălinei Apostol. Tatăl fiicei sale dezvăluie ce au vorbit cu doar câteva ore înaintea tragediei
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
Un nou record pentru benzina standard: e la doar un ban de pragul de 10 lei/litru.
Promotor.ro
VESTE ÎNGROZITOARE! Atacantul a fost internat la terapie intensivă! ERA SĂ SE ÎNECE ÎN PISCINĂ!
Mediafax Italia
Nu a marcat niciun gol, dar E PREFERATUL suporterilor Barcelonei! Reacțiile sale din tribune SUNT VIRALE!
Mediafax Spania