Peseiro: „Îmi asum în totalitate titularizarea lui Pardo”

Peseiro:
  • Publicat:

Antrenorul rapidist Jose Peseiro a declarat, pentru Mediafax, că este responsabil pentru titularizarea spanilolului Pardo. Peseiro a afirmat că nu spaniolul este cel vinovat pentru această înfrângere.

"Am auzit suporterii, îi înțeleg, sunt supărați ca și mine. Trebuie să aibă încredere că noi putem schimba situația în care suntem acum. Cu siguranță le place de Dani Coman, dar nu vreau să vorbesc despre acest lucru. Îmi asum responsabilitatea titularizării lui Pardo, nu înțeleg de ce Pardo este făcut responsabil pentru această înfrângere, nu este problema la Urko sau Andrade, sunt alte probleme", a menționat Peseiro.

Antrenorul portughez a afirmat că este încântat de evoluția Unirii, dar că niciodată o echipă care joacă doar pe contra-atac nu poate câștiga titlul.

"După părerea mea nu meritam să pierdem. Unirea Urziceni a jucat foarte bine pe contraatac și a fost în avantajul lor că au marcat încă din primul minut. Respect opinia lui Dan Petrescu, dar nu sunt de acord că Unirea a dominat meciul. Echipa mai bună a fost Unirea pentru că a marcat două goluri, dar Rapid a avut mai multe ocazii și am dominat, iar 85 la sută s-a jucat în terenul lor. După părerea mea, Rapid a fost mai bună. Unirea Urziceni este o echipă care îmi place, dar este greu să câștige campionatul pentru că pentru asta trebuie să ai o echipă bună în atac. Niciodată o echipă care joacă pe contraatac nu a câștigat un titlu. Ei au făcut treabă bună până acum, dar ca să câștige titlul trebuie să atace mai mult", a spus Peseiro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem imaginile!
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem imaginile!
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×