Ibrahim Dossey, în comă, după un grav accident de mașină

Fostul portar al echipei Pandurii Târgu Jiu, ghanezul Ibrahim Dossey, a fost grav rănit în accidentul petrecut sâmbătă dimineață, pe DN 1, în apropierea localității Breaza, Dossey aflându-se în comă și fiind transportat la Spitalul Universitar București. Ibrahim Dossey a fost scos de către o echipă de descarcerare dintre fiarele contorsionate ale mașinii în care se afla în momentul producerii accidentului. Potrivit unor surse din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, după accident, la această unitate medicală au fost aduse patru persoane, un bărbat, o femeie și doi copii, unul dintre copii nefiind rănit, însă a fost preluat de o ambulanță pentru a-i însoți pe părinții săi, răniți în accident, întrucât nu putea fi lăsat singur pe DN 1. Ibrahim Dossey, în vârstă de 36 de ani, este cel mai grav rănit, el aflându-se în comă după ce a suferit un traumatism cranio-cerebral grav și o fractură craniană cu înfundare. El a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Universitar București. Femeia rănită, în vârstă de 30 de ani și copilul care a avut nevoie de îngrijiri medicale, în vârstă de 9 ani, sunt în afara oricărui pericol, cei doi rămânând internați în spitalul din Ploiești. Dossey ajunsese, marți, la o înțelegere cu gruparea de liga a II-a FCM Târgoviște, unde urma să evolueze în următoarele două sezoane.
Ibrahim Dossey, în comă, după un grav accident de mașină

Fostul portar al echipei Pandurii Târgu Jiu, ghanezul Ibrahim Dossey, a fost grav rănit în accidentul petrecut sâmbătă dimineață, pe DN 1, în apropierea localității Breaza, Dossey aflându-se în comă și fiind transportat la Spitalul Universitar București.

Ibrahim Dossey a fost scos de către o echipă de descarcerare dintre fiarele contorsionate ale mașinii în care se afla în momentul producerii accidentului.

Potrivit unor surse din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, după accident, la această unitate medicală au fost aduse patru persoane, un bărbat, o femeie și doi copii, unul dintre copii nefiind rănit, însă a fost preluat de o ambulanță pentru a-i însoți pe părinții săi, răniți în accident, întrucât nu putea fi lăsat singur pe DN 1.

Ibrahim Dossey, în vârstă de 36 de ani, este cel mai grav rănit, el aflându-se în comă după ce a suferit un traumatism cranio-cerebral grav și o fractură craniană cu înfundare. El a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Universitar București.

Femeia rănită, în vârstă de 30 de ani și copilul care a avut nevoie de îngrijiri medicale, în vârstă de 9 ani, sunt în afara oricărui pericol, cei doi rămânând internați în spitalul din Ploiești.

Dossey ajunsese, marți, la o înțelegere cu gruparea de liga a II-a FCM Târgoviște, unde urma să evolueze în următoarele două sezoane.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]