Lacrimile lui Nico

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Pentru atacantul echipei naționale, Daniel Niculae, ziua de ieri a fost cea mai neagră din viață. Eșecul cu Lituania nu înseamnă nimic pe lângă pierderea celui care i-a îndrumat primii pași spre fotbal. Locuitorii comunei Joița s-au oprit pentru o zi din treburile cotidiene, lăsând gospodăriile și copiii nesupravegheați pentru a-i fi alături lui Nico în aceste momente dureroase. Celor 200 de oameni prezenți la cimitir li s-au alăturat și ceilalți săteni care ieșeau rând pe rând la porțile caselor, în ciuda căldurii dogoritoare, și se minunau de nenorocirea care s-a abătut peste familia internaționalului român. Toți și-l aminteau pe Ion Niculae ca pe omul în putere, ce suferea la meciurile lui Nico și se lăuda în comună cu performanțele băiatului său și nu ca bolnavul care s-a luptat atâta vreme cu ciroza hepatică. Acum, lumea privea neputincioasă la cortegiul care transporta trupul neînsuflețit al celui mai apropiat „antrenor” al lui Daniel. Niculae era înmărmurit de durere și lacrimile parcă refuzau să mai curgă. A stat tot timpul la căpătâiul tatălui alături de mama și de fratele său. Deși drumul până la biserică a fost destul de lung, pentru familia Niculae timpul se scurgea infinit mai repede, cât sprintul lui Nico la golul marcat lui Hertha Berlin în Cupa UEFA, pe vremea când juca la Rapid.

La 48 de ani, Ion Niculae mai avea multe partide de urmărit cu fiul său în rolul principal, iar Nico mai avea multe goluri de marcat pentru satisfacția tatălui său. Acum, jucătorului nu îi mai rămâne decât să ridice brațele spre cer și să-și roage părintele să-l vegheze de acolo „de sus” și să-i mulțumească după fiecare reușită. De azi înainte va avea un coechipier în Împărăția Cerului. Chiar dacă atâta lume străină i-a fost alături în aceste clipe dureroase, Rapid, clubul său de suflet, căruia i-a oferit atâtea goluri memorabile fără să ceară prea multe în schimb, nu a trimis nici măcar o coroană de flori, care să se alăture celor din partea colegilor și a prietenilor apropiați. Singurul fost coechipier din Giulești care și-a oferit sprijinul necondiționat a fost bunul său prieten, Dani Coman. Deși a stat departe de familia îndurerată, Coman a fost vizibil emoționat, zărindu-i-se câteva lacrimi în colțul ochilor.