Lacrimile lui Nico

Pentru atacantul echipei naționale, Daniel Niculae, ziua de ieri a fost cea mai neagră din viață. Eșecul cu Lituania nu înseamnă nimic pe lângă pierderea celui care i-a îndrumat primii pași spre fotbal. Locuitorii comunei Joița s-au oprit pentru o zi din treburile cotidiene, lăsând gospodăriile și copiii nesupravegheați pentru a-i fi alături lui Nico în aceste momente dureroase. Celor 200 de oameni prezenți la cimitir li s-au alăturat și ceilalți săteni care ieșeau rând pe rând la porțile caselor, în ciuda căldurii dogoritoare, și se minunau de nenorocirea care s-a abătut peste familia internaționalului român. Toți și-l aminteau pe Ion Niculae ca pe omul în putere, ce suferea la meciurile lui Nico și se lăuda în comună cu performanțele băiatului său și nu ca bolnavul care s-a luptat atâta vreme cu ciroza hepatică. Acum, lumea privea neputincioasă la cortegiul care transporta trupul neînsuflețit al celui mai apropiat „antrenor" al lui Daniel. Niculae era înmărmurit de durere și lacrimil
Lacrimile lui Nico

Pentru atacantul echipei naționale, Daniel Niculae, ziua de ieri a fost cea mai neagră din viață. Eșecul cu Lituania nu înseamnă nimic pe lângă pierderea celui care i-a îndrumat primii pași spre fotbal. Locuitorii comunei Joița s-au oprit pentru o zi din treburile cotidiene, lăsând gospodăriile și copiii nesupravegheați pentru a-i fi alături lui Nico în aceste momente dureroase. Celor 200 de oameni prezenți la cimitir li s-au alăturat și ceilalți săteni care ieșeau rând pe rând la porțile caselor, în ciuda căldurii dogoritoare, și se minunau de nenorocirea care s-a abătut peste familia internaționalului român. Toți și-l aminteau pe Ion Niculae ca pe omul în putere, ce suferea la meciurile lui Nico și se lăuda în comună cu performanțele băiatului său și nu ca bolnavul care s-a luptat atâta vreme cu ciroza hepatică. Acum, lumea privea neputincioasă la cortegiul care transporta trupul neînsuflețit al celui mai apropiat „antrenor” al lui Daniel. Niculae era înmărmurit de durere și lacrimile parcă refuzau să mai curgă. A stat tot timpul la căpătâiul tatălui alături de mama și de fratele său. Deși drumul până la biserică a fost destul de lung, pentru familia Niculae timpul se scurgea infinit mai repede, cât sprintul lui Nico la golul marcat lui Hertha Berlin în Cupa UEFA, pe vremea când juca la Rapid.

La 48 de ani, Ion Niculae mai avea multe partide de urmărit cu fiul său în rolul principal, iar Nico mai avea multe goluri de marcat pentru satisfacția tatălui său. Acum, jucătorului nu îi mai rămâne decât să ridice brațele spre cer și să-și roage părintele să-l vegheze de acolo „de sus” și să-i mulțumească după fiecare reușită. De azi înainte va avea un coechipier în Împărăția Cerului. Chiar dacă atâta lume străină i-a fost alături în aceste clipe dureroase, Rapid, clubul său de suflet, căruia i-a oferit atâtea goluri memorabile fără să ceară prea multe în schimb, nu a trimis nici măcar o coroană de flori, care să se alăture celor din partea colegilor și a prietenilor apropiați. Singurul fost coechipier din Giulești care și-a oferit sprijinul necondiționat a fost bunul său prieten, Dani Coman. Deși a stat departe de familia îndurerată, Coman a fost vizibil emoționat, zărindu-i-se câteva lacrimi în colțul ochilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania