Becali vrea să mărească salariile lui Rădoi, Goian și Lovin

Becali vrea să mărească salariile lui Rădoi, Goian și Lovin
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cei trei fotbaliști vor să plece din iarnă. Finanțatorul roș-albaștrilor a luat foarte în serios semnalul transmis de Mirel Rădoi la finalul jocului cu Galatasaray. „Sper ca următoarele șase luni să fie ultimele pentru o parte dintre noi la Steaua. Regret că nu am plecat la Inter Milano, deoarece orice jucător vrea să câștige mai mult. Am doi copii și doresc să asigur familiei mele o viață cât mai bună”, a spus la vremea respectivă internaționalul echipei din Ghencea. Aflând de această declarație, Gigi Becali a discutat imediat cu Rădoi despre posibilitatea ca el să nu părăsească echipa lui Lăcătuș, propunându-i o mărire de salariu. Spre surprinderea sa, Gigi Becali a fost refuzat de Rădoi, dar speră ca, într-un final, finul său să accepte noua propunere.

Rădoi poate ajunge la 500.000 de euro
„Da! Este adevărat. I-am propus lui Mirel o mărire de salariu și sper că până la urmă să-mi dea un răspuns pozitiv. O să vedeți voi că Rădoi nu o să plece nicăieri”, a spus în urmă cu câteva zile finanțatorul Stelei. Surse din anturajul roș-albaștrilor ne-au dezvăluit că, dacă Rădoi ar accepta mărirea de salariu, cu tot cu prime va încasa aproximativ 500.000 de euro pe an. Totodată, pe lista lui Gigi Becali pentru mărirea salariilor se mai află Goian și Florin Lovin, „Ață” fiind jucătorul care îl mulțumește tot mai mult, pe zi ce trece, pe Gigi Becali.

 

Dorin Goian
27 de ani, fundaș central,
din 2004 la Steaua
Salariul actual: 180.000 euro
Salariul propus: 250.000 euro
Cupele europene: 35 de meciuri, 8 goluri

Florin Lovin
26 de ani, mijlocaș central,
din 2004 la Steaua
Salariul actual: 150.000 euro
Salariul propus: 210.000 euro
Cupele europene: 42 de meciuri, 0 goluri

Mirel Rădoi
26 de ani, fundaș central,
din 2000 la Steaua
Salariul actual: 300.000 euro
Salariul propus: 370.000 euro
Cupele europene: 45 de jocuri , 3 goluri


Emeghara, bun de joc!
După operația suferită la genunchi la începutul lunii mai, Emeghara (foto) s-a antrenat aseară pentru prima oară normal alături de colegii săi. În aceste condiții, fundașul Stelei are șanse să prindă lotul pentru jocul de sâmbătă cu Farul și pentru cel cu Bayern. Astfel, Ovidiu Petre și Pleșan s-au pregătit în continuare separat.

Se dă liber la „pachete”
Începând de astăzi, de la ora 12:00, suporterii Stelei își pot achiziționa pachetele de bilete pentru cele trei meciuri din Grupa F a Ligii Campionilor. Primele două zile le sunt rezervate celor 8.000 de abonați ai clubului, care pot cumpăra maximum trei pachete. Astfel, teoretic, tichetele s-ar putea epuiza înainte ca acestea să se vândă „la liber”.

Ribery nu joacă în Ghencea
Steliștii au scăpat de francezul Franck Ribery, mijlocașul celor de la Bayern. Acesta a declarat ieri că își dorește enorm de mult să poată evolua, că medicul echipei i-a dat undă verde pentru reînceperea pregătirilor după accidentarea avută, dar că mai are nevoie de o perioadă de recuperare.

"Sper ca următoarele șase luni să fie ultimele la Steaua pentru o parte dintre noi." – Mirel Rădoi căpitan Steaua

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
România este în elita mondială. Nu ne poate întrece nimeni. Suntem pe primul loc
România este în elita mondială. Nu ne poate întrece nimeni. Suntem pe primul loc
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de lege
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de lege
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×