Șase nume pentru banca naționalei de handbal feminin

Comisia Tehnică a Federației Române de Handbal a analizat ieri prestația naționalei feminine la Jocurile Olimpice de la Beijing și a făcut propuneri pentru noul selecționer. Înainte însă de a fi aflate numele celor care pot conduce reprezentativa tricoloră cea mai valoroasă din ultimii ani, Gheorghe Tadici a dat citire unui raport de activitate de 25 de pagini. Fostul selecționer și-a asumat din start o parte din vină, spunând însă că nu doar colectivul tehnic poartă pe umeri eșecul de la JO. „Îmi pare rău că am cedat la influențele unor și le-am lăsat jucătoarelor telefoanele mobile și calculatoarele", a spus Tadici printre altele. La discuțiile libere care au urmat, noul manager general de la HC Zalău a declarat între altele că s-a dorit să i se pună piedică și că a fost o țintă pentru opoziția din handbalul feminin românesc. „Pentru multe fete, prezența la națională nu a mai reprezentat o motivație", a mai afirmat Tadici, care a refuzat categoric candidatura pentru naționala feminină, el fiind unul dintre cei propuși. Astfel, pentru postul de selecționer au rămas șase nume: Dumitru Muși, Lucian Râșniță, Mariana Târcă, Radu Voina (propuneri venite direct de la Comitetul Director), Cornel Dădulescu și Remus Drăgănescu. Dintre cele 6 propuneri, la Consiliul de Administrație (CA) vor ajunge doar două nume, filtrarea urmând a fi făcută de Comitetul Director, care se va reuni marți, cu câteva ore înainte de CA.
Șase nume pentru banca naționalei de handbal feminin

Comisia Tehnică a Federației Române de Handbal a analizat ieri prestația naționalei feminine la Jocurile Olimpice de la Beijing și a făcut propuneri pentru noul selecționer.

Înainte însă de a fi aflate numele celor care pot conduce reprezentativa tricoloră cea mai valoroasă din ultimii ani, Gheorghe Tadici a dat citire unui raport de activitate de 25 de pagini.

Fostul selecționer și-a asumat din start o parte din vină, spunând însă că nu doar colectivul tehnic poartă pe umeri eșecul de la JO.

„Îmi pare rău că am cedat la influențele unor și le-am lăsat jucătoarelor telefoanele mobile și calculatoarele”, a spus Tadici printre altele.

La discuțiile libere care au urmat, noul manager general de la HC Zalău a declarat între altele că s-a dorit să i se pună piedică și că a fost o țintă pentru opoziția din handbalul feminin românesc.

„Pentru multe fete, prezența la națională nu a mai reprezentat o motivație”, a mai afirmat Tadici, care a refuzat categoric candidatura pentru naționala feminină, el fiind unul dintre cei propuși.

Astfel, pentru postul de selecționer au rămas șase nume: Dumitru Muși, Lucian Râșniță, Mariana Târcă, Radu Voina (propuneri venite direct de la Comitetul Director), Cornel Dădulescu și Remus Drăgănescu.

Dintre cele 6 propuneri, la Consiliul de Administrație (CA) vor ajunge doar două nume, filtrarea urmând a fi făcută de Comitetul Director, care se va reuni marți, cu câteva ore înainte de CA.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]