Mircea Rădulescu: „A fost mai rău ca în ’90”

Redactor:
Roxana Lupea
Mircea Rădulescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul selecționer Mircea Rădulescu (foto) a făcut o analiză a debutului dezastruos al României în preliminariile pentru Campionatul Mondial. „Nici nu știu cum să caracterizez această înfrângere cu Lituania. E o situație asemănătoare cu ce s-a întâmplat în 1990 după Campionatul Mondial, când am fost învinși, cu același scor ca acum, de Bulgaria. Cu toate acestea, Bulgaria avea totuși un alt nume în fotbalul mondial, o altă istorie și sonoritate, nu ca lituanienii acum, când sărbătoresc o victorie istorică“, a declarat directorul școlii federale de antrenori, care a preluat echipa de la Gheorghe Constantin după acel eșec.

„Jucătorii veneau atunci pe rând în cantonament!“

„În 1990 jucătorii au dat dovadă de dezinteres, au venit în cantonament pe rând, pregătirea a fost făcută la capacitate minimă. Acum, nu cred că mai e vorba de așa ceva. S-au reunit cu aproape o săptămână înainte, au stat împreună destul timp și nu cred că antrenamentele lui Pițurcă au fost făcute cu lacune“, a adăugat Rădulescu. Fostul selecționer consideră că absența mai multor titulari de drept din echipă nu poate fi considerată o scuză pentru eșecul cu Lituania. „Dacă cei care i-au înlocuit pe jucătorii accidentați își făceau datoria pe teren, erau sută la sută concentrați, dar le lipsea, să zicem, inspirația lui Adrian Mutu, mai ziceam… Fotbaliștii care au jucat sâmbătă nu au făcut nici preluările cum trebuie“, a încheiat Mircea Rădulescu.

"Naționala României înseamnă pești, femei și poker, așa că nu este de mirare acest start dezastruos. Ă‚sta-i climatul la echipa națională, e normal ca jucătorii să nu joace nimic" – Marian Iancu patron FC Timișoara

"E o situație prin care am mai trecut după Campionatul Mondial din 1990, când am pierdut cu Bulgaria, cu 3-0. Apoi ne-am revenit și am fost la un pas de calificare. Trebuie să învingem neapărat Feroe și Franța, iar dacă nu o facem, lucrurile se complică!" – Ionuț Lupescu, director general FRF


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×