Ionuț Gheorghe : „Aștept oferte”

Ionuț Gheorghe :
  • Publicat:
  • Actualizat:

Decepționat de ceea ce s-a întâmplat la Beijing, pugilistul Ionuț Gheorghe ar dori să facă pasul spre profesionism. Medaliat cu bronz la Atena, Ionuț a mers în China cu gândul la un loc și mai înalt pe podium. Dezamăgirea lui a fost însă cruntă: înfrângerea din turul doi i-a năruit visele. „Nici acum nu înțeleg ce s-a petrecut la acel meci, cu iranianul Sepahvandi, mai ales că eram pregătit foarte bine. Tocmai de aceea, dezamăgirea este cu atât mai mare”, spune constănțeanul în vârstă de 24 de ani.

Eșecul i-a clătinat încrederea în viitorul pe care l-ar putea avea la amatori. „Nu cred că o mai pot lua de la capăt. Mă gândesc că acum vine iarna și trebuie să pun două treninguri pe mine și să alerg prin zăpadă la Piatra Arsă. Lupta cu kilogramele, cantonamentele prelungite, turneele toate îmi par acum poveri pe care nu știu dacă le mai pot suporta. Tocmai de aceea, mă gândesc să trec la profesioniști”, mărturisește Ionuț. Cu ochiul îi face Canada sau Germania, țări unde boxerii români au ajuns sus în boxul fără cască și fără maiou. „Nu aș rămâne în România, deși s-a început și aici un drum destul de promițător în boxul profesionist. Însă, nu am timp să aștept până când afacerea devine una cu adevărat puternică, la nivelul altor țări. Acum, aștept oferte de afară. Dacă nu vor veni, poate chiar mă las de box. Mă duc să muncesc. Nu m-aș duce eu să bat pe la ușile promotorilor, pentru că aș fi terminat”, își expune boxerul frământările. Până săptămâna viitoare, el trebuie să ia o decizie. Cluburile își fac deja strategia pentru Londra 2012.

6
kilograme slăbește de obicei Ionuț pentru a se încadra în limitele categoriei 64 kg

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…