Unirea se ține bine!

Doi actori principali a avut meciul: Onofraș, care a ratat din toate pozițiile, dar a adus victoria, și Teo Crăciunescu, care a enervat pe toată lumea. Participantă în Cupa UEFA (lucru repetat până la saturație de crainicul stadionului) plus lider virtual al Ligii I. Cu tot cu titulatura de revelație a campionatului trecut în spate. Cam asta e Unirea Urziceni, echipa căreia caracterizarea de „surpriză" nu i se mai potrivește de mult. Acum e sezonul doi al poveștii și momentul confirmării. Și nu părea să fie nicio problemă în acest sens la meciul de aseară, mai ales având în vedere adversarul: Buzăul, fostă colonie de reeducare a lui Gigi, transformată peste noapte în ultimul, noul și cel mai amărât bastion portughez din Carpați. Și cu zero puncte în clasament! Victimă sigură, deci. 1-0 în minutul 2. Normal. Numai că „normalul" s-a oprit aici. Buzăul a echilibrat, a pus chiar presiune și apoi a egalat.

Doi actori principali a avut meciul: Onofraș, care a ratat din toate pozițiile, dar a adus victoria, și Teo Crăciunescu, care a enervat pe toată lumea. Participantă în Cupa UEFA (lucru repetat până la saturație de crainicul stadionului) plus lider virtual al Ligii I. Cu tot cu titulatura de revelație a campionatului trecut în spate.

Cam asta e Unirea Urziceni, echipa căreia caracterizarea de „surpriză“ nu i se mai potrivește de mult. Acum e sezonul doi al poveștii și momentul confirmării. Și nu părea să fie nicio problemă în acest sens la meciul de aseară, mai ales având în vedere adversarul: Buzăul, fostă colonie de reeducare a lui Gigi, transformată peste noapte în ultimul, noul și cel mai amărât bastion portughez din Carpați. Și cu zero puncte în clasament! Victimă sigură, deci. 1-0 în minutul 2. Normal. Numai că „normalul“ s-a oprit aici. Buzăul a echilibrat, a pus chiar presiune și apoi a egalat.

De-abia acum începea show-ul.

Cea mai mare parte din meci a decurs așa: fluieră Teo Crăciunescu (total aiurea de cele mai multe ori), Dan Petrescu face crize pe bancă (asta nu e chiar ceva ieșit din comun, ba din contră), iar jucătorii se enervează și ei. Și dacă tot vorbeam de lucruri ieșite din tipar, să nu-l uităm pe cel cu adevărat paranormal: ratarea lui Onofraș, șut din 6 metri, singur cu Mincă, după ce driblase trei fundași. S-a revanșat cu o ghiulea de senzație, care a adus victoria.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania