La 2 mintue de fericire

La 2 mintue de fericire
  • Publicat:

De multe ori, un simplu text nu poate reflecta prea bine dramatismul partidelor de fotbal. Așa se întâmplă și cu partida FC Liverpool – Standard Liege 1-0 din preliminariile Ligii Campionilor. Aparent, este un scor normal al unui meci adjudecat de favorita certă a întâlnirii… Dar realitatea a fost cu totul alta. Fără vreo urmă de subiectivism dat de prezența pe banca belgienilor a românului Laszlo Bölöni, Standard a făcut pe „Anfield“ un meci extraordinar, rezultatul final demonstrând că, totuși, de multe ori fotbalul este nedrept. Portarul belgienilor, Espinoza, a fost mai puțin solicitat decât „cormoranul“ Reina, dar campioana din Jupiler League a pierdut calificarea în grupe în fața ilustrei adversare în minutul 118, când olandezul Kuyt, aflat la meciul cu numărul 100 pentru FC Liverpool, a marcat decisiv. „Astăzi (n.r. – miercuri) nu echipa cea mai bună s-a calificat. Păcat! Am evoluat teribil de bine și am avut o organizare impecabilă“, a spus după meci Bölöni, cel care, sub presiunea mizei întâlnirii, s-a contrat de mai multe ori atât cu omologul Rafa Benitez, cât și cu arbitrul Busacca. Ba chiar a fost foarte aproape de o „busculadă“ mai serioasă în prelungiri cu managerul spaniol al „cormoranilor“.

"Am fost la două degete de o calificare. Cred că arbitrul a fost influențat de Liverpool" – Laszlo Bölöni, antrenor Standard Liege

"Recunosc meritele lui Standard. Adversarii au fost bine pregătiți"
– Rafa Benitez, antrenor FC Liverpool

"Sunt mândru de această echipă, eliminare nu îmi schimbă cu nimic sentimentele" – Laszlo Bölöni, antrenor Standard Liege

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30 sexy-vedete după care soarele e înnebunit
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30 sexy-vedete după care soarele e…
”Incredibil”. A fost în depresie după ce a mers acasă pentru a-i face o surpriză soției, iar acum a ajuns la EURO
”Incredibil”. A fost în depresie după ce a mers acasă pentru a-i face o surpriză soției, iar acum a ajuns…
Pepe s-a trezit cu un mesaj din partea fostului soț al Ralucăi Pastramă, chiar în ziua nunții! Ce i-a scris Ibrahim? A reușit să lase pe toată lumea cu gura căscată
Pepe s-a trezit cu un mesaj din partea fostului soț al Ralucăi Pastramă, chiar în ziua nunții! Ce i-a scris…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Ce pensie vor primi românii care au o vechime între 25 și 30 de ani după recalcularea de la 1 septembrie 2024
Ce pensie vor primi românii care au o vechime între 25 și 30 de ani după recalcularea de la 1…
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde ai ieșit!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde…
Unde votează românii din diaspora la europarlamentare. Lista secţiilor de votare din străinătate
Unde votează românii din diaspora la europarlamentare. Lista secţiilor de votare din străinătate
Unul dintre cei mai BOGAȚI sportivi ai lumii spune care-i CHEIA succesului
Unul dintre cei mai BOGAȚI sportivi ai lumii spune care-i CHEIA succesului
Raza mea de soare! Fiul lui Ion Ţiriac, fotografie rară alături de iubita lui! Radiază de fericire împreună
Raza mea de soare! Fiul lui Ion Ţiriac, fotografie rară alături de iubita lui! Radiază de fericire împreună
A MURIT! România a mai pierdut o VOCE de AUR!
A MURIT! România a mai pierdut o VOCE de AUR!
Obligatoriu pentru cei care au CONT LA BANCĂ. Nimeni nu poate încălca aceste reguli
Obligatoriu pentru cei care au CONT LA BANCĂ. Nimeni nu poate încălca aceste reguli
A fost un sex-simbol în anii 1980, dar azi e de nerecunoscut. Actrița i-a șocat pe toți fanii cu apariția sa recentă la cumpărături
A fost un sex-simbol în anii 1980, dar azi e de nerecunoscut. Actrița i-a șocat pe toți fanii cu apariția…
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba”
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba”
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Imagini de la nunta lui Pepe cu Yasmine! Cum au arătat mirii în una dintre cele mai frumoase zile din viața lor. Ce i-a uimit pe mulți
Imagini de la nunta lui Pepe cu Yasmine! Cum au arătat mirii în una dintre cele mai frumoase zile din…
×