Acuze grave pentru Raicea

Acuze grave pentru Raicea
  • Publicat:

Incredibil ! La Beijing, nimeni n-a știut că Iulian Raicea a mers pe două fronturi. Președintele clubului de tir Omega Tehnoton Iași, Maricel Popa, a declarat că i-a reziliat contractul trăgătorului în urma pres­tațiilor sub așteptări de la JO. „Nu vreau să mai aud de Iulian Raicea. M-a dezamăgit foarte tare. Eram încrezător că va urca pe podium, dar nici măcar în primii șase nu s-a clasat. Am investit foarte mult în el și era normal să-mi pun mari speranțe, de aceea decepția a fost pe măsură. I-am desfãcut contractul de muncă“, ne-a declarat Maricel Popa, care deține și funcția de vicepreședinte al Federației Române de specialitate.

„Pe banii mei a antrenat Thailanda“

În calitate de oficial al FRT, Popa a precizat că va încerca să recupereze banii cheltuiți pe pregătirea lui Raicea în Thailanda. „Raicea s-a prezentat la Beijing și ca sportiv român, dar și ca antrenor al lotului Thailandei. El a efectuat pregătirea pentru Olimpiadă în Thailanda, pe motiv că acolo are condiții foarte bune, dar în realitate cred că a stat pe banii mei și ai federației și s-a ocupat de pregătirea lotului lor. Dacă se antrena, așa cum a susținut, nu ocupa locul 9 în proba sa favorită. Banii mei i-am pierdut, dar cei ai federației vom încerca să-i recuperăm“, a spus Maricel Popa.
La JO, Raicea s-a clasat pe locul 44 în proba de pistol cu aer comprimat 10 m și pe locul 9 la pistol viteză 25 m. Raicea este medaliat cu bronz la Olimpiada de la Sydney.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…