China, tărâmul imposibil

China, tărâmul imposibil
  • Publicat:
  • Actualizat:

30 de zile. Atât a trecut de când charterul Tarom, cu întreaga delegație a României, ne-a adus la Beijing, depunându-ne pe un aeroport cufundat în ceață, după cum zic chinezii, smog după părerea occidentalilor.pentru prima dată am zărit soarele abia după vreo 11-12 zile de ședere la Beijing. Și până ieri, l-am mai revăzut doar o dată, de două ori maxim. În rest, o căldură infernală, o atmosferă încinsă, plină de umiditate, parcă irespirabilă. Cu toate că duminică, la finalul Jocurilor, chinezii au dat asigurări că poluarea din luna august nu a depășit nivelul mediu pe care îl întâlnim în marile capitale europene. E greu să-i contrazici pe chinezi, așa că luăm de bună afirmația. Orașul? Occidental. Zgârie nori la tot pasul, care fac invidios orice arhitect din Manhattan, iar străzile, de fapt, nu străzi, ci autostrăzi, sunt un adevărat miracol. 80% dintre ele au cel puțin opt benzi de circulație, unele chiar 12 (!), străbatând capitala sub forma unor inele, cu poduri și pasarele care facilitează o circulație fluentă cum Bucureștiul nu poate visa să aibă nici în următorii 100 de ani.

Curățenie impecabilă, circulație și străzi de vis, clădiri avangardiste și cu o medie de 30 de etaje… Sună ireal, nu?, pentru o țară abia ieșită, sau mai degrabă doar pe jumătate ieșită din sistemul comunist, socialist. Dincolo de această imagine, posibil clădită în ultimii ani și datorită Jocurilor, stă și fața mai puțin plăcută. Pentru un străin, Beijingul este un tărâm imposibil. 99% din populația orașului nu înțelege nici cele mai elementare noțiuni de engleză. Infernal pentru reporterul care voia să ajungă la stadion sau la hotel, și rostea simplele indicații „hotel…”, sau „stadium”, nicio șansă… Mai mult, spuneai Sheraton, și erai dus la Marriott…
 

Andrei Nourescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
UNGURII au dat deja ordinul. Șoferii români care AU INTERZIS peste graniță. Se aplică de astăzi, 27 aprilie
UNGURII au dat deja ordinul. Șoferii români care AU INTERZIS peste graniță. Se aplică de astăzi, 27 aprilie
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele