Rudel Obreja, acuzat de manipularea arbitrilor la JO

Președintele Federației Române de Box, Rudel Obreja, prezent la Jocurile Olimpice de la Beijing în calitate de delegat tehnic al turneului de box, a fost suspendat de către AIBA "pentru posibile tentative de manipulare" la meciurile de box de la JO-2008, a anunțat, vineri, forul internațional în cadrul căruia românul deține funcția de vicepreședinte. Măsura a fost luată după ce Obreja a organizat, vineri, la Beijing, o conferință de presă neautorizată de AIBA, în care încerca să demaște neregulile din turneul de box de la JO-2008, legate de delegările arbitrilor. În timpul conferinței i-a acuzat pe unii membri AIBA, în frunte cu directorul tehnic Ho Kim, că au manipulat delegările arbitrilor, deși aceastea ar fi trebuit decise de computer. AIBA susține, într-un comunicat de presă, că cel care a încercat să influențeze arbitrii este de fapt Obreja, motiv pentru care a fost suspendat și va compărea în fața instanțelor disciplinare ale forului mondial. AIBA a precizat că încă din urmă cu două luni au apărut informații privind un posibil scandal care ar urma să izbucnească la JO-2008, implicând oficiali din cadrul forului mondial, de aceea a fost pus la punct un plan în mai multe etape. "Când situația a devenit prea serioasă, AIBA a prevenit și Comitetul Internațional Olimpic, aceasta din urmă desemnând un observator independent", se menționează în comunicat.
Rudel Obreja, acuzat de manipularea arbitrilor la JO

Președintele Federației Române de Box, Rudel Obreja, prezent la Jocurile Olimpice de la Beijing în calitate de delegat tehnic al turneului de box, a fost suspendat de către AIBA "pentru posibile tentative de manipulare" la meciurile de box de la JO-2008, a anunțat, vineri, forul internațional în cadrul căruia românul deține funcția de vicepreședinte.

Măsura a fost luată după ce Obreja a organizat, vineri, la Beijing, o conferință de presă neautorizată de AIBA, în care încerca să demaște neregulile din turneul de box de la JO-2008, legate de delegările arbitrilor. În timpul conferinței i-a acuzat pe unii membri AIBA, în frunte cu directorul tehnic Ho Kim, că au manipulat delegările arbitrilor, deși aceastea ar fi trebuit decise de computer.

AIBA susține, într-un comunicat de presă, că cel care a încercat să influențeze arbitrii este de fapt Obreja, motiv pentru care a fost suspendat și va compărea în fața instanțelor disciplinare ale forului mondial. AIBA a precizat că încă din urmă cu două luni au apărut informații privind un posibil scandal care ar urma să izbucnească la JO-2008, implicând oficiali din cadrul forului mondial, de aceea a fost pus la punct un plan în mai multe etape. "Când situația a devenit prea serioasă, AIBA a prevenit și Comitetul Internațional Olimpic, aceasta din urmă desemnând un observator independent", se menționează în comunicat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Am văzut pe viu noua Dacia Spring la Paris. 10 lucruri pe care trebuie să le știi despre a doua generație
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania