Nadal, campion olimpic și lider ATP

Gata! Rafael Nadal are lumea la picioare. Un sezon perfect, încununat în mod ideal: aurul olimpic și poziția de lider mondial.Conformismul, un cuvânt ce nu există în vocabularul gladiatorului din Baleare, o atitudine lipsită din repertoriul reacțiilor sale. Niciun obiectiv la orizont nu e intangibil. După Roland Garros urmează Wimbledon, iar după Wimbledon, Beijing.
Nadal, campion olimpic și lider ATP

Gata! Rafael Nadal are lumea la picioare. Un sezon perfect, încununat în mod ideal: aurul olimpic și poziția de lider mondial.Conformismul, un cuvânt ce nu există în vocabularul gladiatorului din Baleare, o atitudine lipsită din repertoriul reacțiilor sale. Niciun obiectiv la orizont nu e intangibil. După Roland Garros urmează Wimbledon, iar după Wimbledon, Beijing.

O finală cu chilianul Fernando Gonzalez, 6-3, 7-6/2, 6-3, în care a strălucit din nou, însetat de glorie, ca și Michael Phelps, cel căruia i-a făcut o vizită cu câteva ore înainte de ultimul act. Numărul doi mondial timp de 160 de săptămâni, Nadal face astăzi oficial pasul cel mare și va întrerupe dominația lungă de 237 de săptămâni a lui Roger Federer. Însumat, „Matadorul” nu intră doar în istoria sportului alb, ci și a întregului sport mondial.

"Federer rămâne cel mai bun din istorie"– Rafael Nadal, numărul 1 mondial

24
Rafael Nadal este al 24-lea tenisman pe fotoliul de număr 1 ATP, de la apariția clasamentului, ce l-a avut prima oară în frunte pe Ilie Năstase

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Elizabeta Samara, revenire ratată spectaculos la WTT Champions Macao
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania