Victoria era la îndemână

Michael Skibbe, antrenorul Galatei, a arătat miercuri că gândește rigid și că este fricos. La polul opus, Lăcătuș a imprimat o atitudine ofensivă și curajoasă. Ultimului are de ce să-i fie ciudă că nu a învins.

Oarecum bizar, lui Skibbe i-a fost mai frică de Steaua decât i-a fost lui Lăcătuș de turci. Iată și un indiciu: Sabri, fundaș dreapta foarte ofensiv, de „casă”, a fost lăsat pe bancă până în minutul 71. Pe teren, „stânca” Güngör. Și încă un indiciu: Skibbe trimite pe teren doi mijlocași defensivi, deși trebuia să atace.

Pe acest fond, Steaua a avut o primă jumătate de oră ideală la Istanbul. Apoi, este acum dovedit că Steaua evoluează bine împotriva echipelor care caută s-o atace și care, astfel, acceptă duelul și se deschid. A fost doar 2-2, pentru că Steaua are și slăbiciuni, legate în primul rând de acest misterios sindrom „Middlesbrough”, care are totuși o explicație simplă, legată de atitudine. Cel mai mare câștig, dincolo de ciuda de a nu fi câștigat acest meci, îl reprezintă totuși scorul. La momentul primului fluier de la București, Steaua este calificată, deci turcii vor trebui să atace, lucru mai mult decât convenabil românilor, după cum am văzut miercuri.

Danke, Herr Skibbe!
Multe nonsensuri în logica de miercuri a lui Skibbe. A mizat pentru axul central numai la jucători lenți sau foarte lenți. Este vorba de fundașii centrali, Servet și Emre Așik, și de mijlocașii defensivi Meira și Mehmet. În aceste condiții, presingul agresiv al Stelei a dat roade. În fine, doi mijlocași defensivi pentru Galata au fost inutili, în condițiile în care și Steaua a jucat tot 4-2-3-1, iar turcii trebuiau să atace. Lui Skibbe i-ar fi fost mai folositor un al doilea mijlocaș ofensiv în centru, lângă Lincoln. S-a prins abia la pauză, înlocuindu-l în minutul 50 pe Mehmet cu özbek.

6 recuperări au reușit împreună Mehmet Topal și portughezul Meira în partida de miercuri, foarte puțin pentru doi închizători

Amintiri cu Boro

Mulți poate că se întreabă ce se întâmplă cu Steaua în deplasare, când conduce cu 2-0. E simplu: începe meciul ca o echipă mare, dar reacționează apoi ca una de pluton. Iar asta nu mai ține de antrenor. Probabil că în mintea fotbaliștilor din Ghencea devin brusc prioritare sarcinile de apărare, din moment ce misiunea din atac pare rezolvată. Posesia nu mai există pentru că fiecare, în special mijlocașii laterali, gândește că a făcut destul cu mingea și că mai important este să nu fie depășit de adversarul direct decât să se demarce sau să paseze calm. Astfel, ne confruntăm cu anomalia ca fundașii laterali să fi jucat cel mai mult cu… atacantul Arthuro. Asta se leagă de expresia „a bubui mingea”. Pur și simplu asediul nu există dacă mingea e la tine. Într-un cuvânt, la 2-0 pe „Ali Sami Yen“, pasul înapoi a echivalat cu pierderea posesiei.

18 mingi trimise de Golanski și de Petre Marin l-au căutat direct pe Arthuro, primii doi încercând să paseze mai des cu atacantul împins decât cu alți coechipieri

Arde Arda!

Jocul Galatei se învârte în jurul lui Arda Turan. Așa a fost și miercuri. Ambele goluri ale turcilor au venit după centrări din dreapta apărării noastre, unde a acționat Arda, una aparținându-i. Cum putea fi blocat Arda mai bine? Cu un dublaj mai exact pentru Golanski, principalul oponent al turcului. Spunând asta ne îndreptăm atenția spre Goian. El a fost destul de imobil pentru a-l lăsa pe Golanski singur, în duelurile cu temutul turc. În condițiile în care Galatasaray schimba obsesiv direcția de joc spre dreapta defensivei Stelei, translația liniei defensive steliste ar fi trebuit să se facă mai rapid, pentru a aduce fundașul central dreapta în dublajul cuvenit lângă Golanski. Goian se simte bine ca fundaș central dreapta, dar dată fiind situația, poate că era mai nimerit să schimbe locul cu un Rădoi mai rapid și, spunem noi, mai eficace ca antidot pentru viteza lui Arda.

articol scris de Gabi Balint și Doru Gheorghiu