Meciul de la Istanbul nu a fost „o luptă între musulmani și creștini”, cum decretase simpaticul teolog Gigi, ci o dispută între două echipe mediocre, vulnerabile, neînchegate încă. Turcii erau la primul plonjon într-o partidă oficială, noi râvneam la o reabilitare a Stelei răvășite de transferuri și stoarse de scandaluri administrative. A ieșit un meci amestecat, dăruirea, gafele, virtuozitățile, îmbâcselile, hazardul și logica conviețuind de minune. În afara golurilor noastre, atârnând greu în destinul calificării, alte două evenimente ne-au fericit. E vorba de prestația lui Bănel, care s-a smuls din uzura, apatia și deruta ce-l cuprinseseră.
Bănel a fost și vizitiul, și calul de povară al echipajului bucureștean. A recuperat, a distribuit, a șarjat neobosit, impulsionând echipa. Și-a pulverizat contestatarii și s-a înălțat privindu-se în oglindă. Prin pielea lui arămie secretă seriozitate, pasiune și ambiție. Felicitări! Dar mai e vorba și de întoarcerea triumfală a lui Hagi, aclamat de întreg stadionul, insuflând celor de acasă un sentiment de mândrie. Hagi avea un zâmbet călduț de rege care dă târcoale propriului tron.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER