Gimnastele au ajuns în finală

România a fost în prima grupă a calificărilor de la gimnastică, intrând în concurs la ora 10 dimineața (ora Chinei). „Asta nu este cu siguranță un avantaj. Nici ora nu e optimă pentru performanță, iar în plus arbitrele au cea mai mare exigență, se știe, la începutul zilei, când nu intervine oboseala", a explicat Nicolae Forminte.
Gimnastele au ajuns în finală

România a fost în prima grupă a calificărilor de la gimnastică, intrând în concurs la ora 10 dimineața (ora Chinei).

„Asta nu este cu siguranță un avantaj. Nici ora nu e optimă pentru performanță, iar în plus arbitrele au cea mai mare exigență, se știe, la începutul zilei, când nu intervine oboseala”, a explicat Nicolae Forminte.

Fetele noastre au concurat simultan cu echipa Chinei, puternic susținută de un public de multe ori incandescent. Chinezoaicele au impresionat cu adevărat și au acumulat în final un punctaj cu vreo zece puncte mai mare decât al României, o diferență considerabilă. Dar normală, după părerea lui Forminte și a Sandrei Izbașa. Echipa noastră a început concursul la sărituri, cu execuții relativ sigure și fără ratări, după care fetele s-au mutat la paralele, aparatul la care „suferim” cel mai mult. Aici, doar Steliana Nistor a impresionat („o excepție, un fel de Drăgulescu”, explică Forminte), obținând o notă foarte mare, 15,975!

În același timp, chinezoaicele mergeau ceas la sol și măreau diferența față de echipa noastră. Pe margine, Forminte, mult încărunțit, se plimba ca un leu în cușcă. Urmează bârna, unde și Izbașa, și Nistor au mici ezitări, iar Andreea Acatrinei cade de pe aparat, singura ratare importantă. La ultima probă, solul, româncele au impresionat, chiar dacă emoțiile mari le-au făcut să ezite de câteva ori. Una peste alta, fetele noastre au reușit un concurs omogen, obținând calificarea în finală. „La bârnă nu mi-au ieșit unele legări, la paralele mi s-a întărit exercițiul înainte și nu prea sunt mulțumită, dar în rest am fost ok. Aș vrea să termin Olimpiada cu bronz cu echipa, cu o medalie la sol și cu o clasare în primele șase la individual compus”, a declarat extrem de realistă Sandra Izbașa. „Și să fiu liderul echipei noastre”, a ținut apoi să întărească ambițioasa bucureșteancă.

Izbaşa a Å£inut să o felicite şi pe Alina Dumitru. „M-am uitat la concursul ei şi m-a impresionat. Este o mare luptătoare, iar victoria ei mi-a dat o motivaÅ£ie în plus”, a spus Sandra.

Alina Dumitru, „Naşul“ şi Å¢iriac au fost în tribune
Gimnastele noastre au fost încurajate ieri de o galerie formată numai din VIP-uri. În tribune s-au aflat proaspăta campioană olimpică Alina Dumitru şi antrenorul ei, dar şi Ion Å¢iriac cu fiul său, Nadia Comăneci, Laura Badea, preşedintele FRF, Mircea Sandu, preşedintele Camerei DeputaÅ£ilor, Bogdan Olteanu, Octavian Morariu, Florentin Marinescu, Ion Sandu, Nicolae Vieru, Adrian Stoica etc.

Am venit cu două fete, Tămîrjan și Nistor, care abia aici au început să se antreneze, trebuie să nu se uite asta. Aș fi vrut ca Steliana și Sandra să fie mai sigure pe ele, să onoreze medaliile pe care le cuceriseră până acum
Nicolae Forminte antrenorul lotului feminin

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania