Prosport l-a reunit pe luptătorul Diaconu cu familia sa

Eusebiu Diaconu a avut ieri o surpriză din partea ProSport, care i-a oferit patru imagini cu soția sa, Carmen, și fetița Ariana Elena, în vârstă de două săptămâni. Sebi a devenit tată chiar în ziua în care a aterizat în Beijing. „Cu aceste imagini mi-ați făcut o mare bucurie, vă dați seama, mi-e greu că n-am fost lângă ele. O văzusem pe cea mică doar prin web-cam într-o seară.
Prosport l-a reunit pe luptătorul Diaconu cu familia sa

Eusebiu Diaconu a avut ieri o surpriză din partea ProSport, care i-a oferit patru imagini cu soția sa, Carmen, și fetița Ariana Elena, în vârstă de două săptămâni.

Sebi a devenit tată chiar în ziua în care a aterizat în Beijing. „Cu aceste imagini mi-ați făcut o mare bucurie, vă dați seama, mi-e greu că n-am fost lângă ele. O văzusem pe cea mică doar prin web-cam într-o seară. Cu siguranță voi concura marți cu gândul la ele”, ne-a declarat sportivul. Până atunci, Diaconu trece prin chinuri groaznice. Băcăuanul (27 de ani) mai are încă de slăbit până la cântarul oficial de azi și a dezvăluit meniul inedit pe care l-a adoptat. „Vineri am mâncat un măr și o pară, iar ieri numai niște gorgoaze (n.r. – corcodușe). Acum mi-am luat puțină miere pentru a-mi îndulci ceaiul de mâine dimineață. Nu mai suport, dar n-am ce face”, a mărturisit Sebi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Elizabeta Samara, revenire ratată spectaculos la WTT Champions Macao
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania