Mansour recidivează

Ieri, pe stadionul Buftea s-a disputat amicalul dintre echipa locală și Sportul Studențesc. Scorul de pe tabela de marcaj fiind unul de egalitate 2-2, prin golurile înscrise de Mansour și Mera la gazde, pentru studenți marcând în prima repriză Curelea.
Mansour recidivează

Ieri, pe stadionul Buftea s-a disputat amicalul dintre echipa locală și Sportul Studențesc. Scorul de pe tabela de marcaj fiind unul de egalitate 2-2, prin golurile înscrise de Mansour și Mera la gazde, pentru studenți marcând în prima repriză Curelea.

În cea de-a doua parte a jocului pentru Sportul a punctat Patriche, stabilind scorul final. La tribuna oficială a stadionului s-au aflat, atât patronul Sportului, Vasile Șiman, cât și unul din sponsorii formației din Buftea, Marian Iancu. Eroul meciului a fost încă o dată dacă mai era cazul senegalezul Mansour care a trecut ca prin „brânza” de apărarea celor de la Sportul deschizând scorul încă din minutul 15 al primei reprize. Deși în amicalele anterioare echipa din Buftea și-au cam făcut de cap cu echipele adverse, astăzi au întâlnit un adversar care în dese rânduri a creat panică în apărare obligându-i pe fundașii echipei gazde să greșească.

Iată echipele cu care cei doi antrenori au început partida:

La gazde antrenorul Ion Balaur a introdus în teren următorul unsprezece:

Costa B. –Tomozei M., Rațiu A., Mera I., Siminic G. – Popa A., Matei I., Scutaru C., Pătraș Arthur – Mansour G., Axente M.

Au mai evoluat: Ademar, Poparadu, Sandu F., Păun D, Dorobanțu M., Chițu M. Goșman C., Dumitrescu A.

La oaspeți, Adi Falub antrenorul formației din Regie a aliniat în teren următoarea echipă:

Samoilă – Ciupe, Cazan, Dedu, Patriche – Ferfelea,Ghinga, Nicola, Varga – Stângă, Curelea.

Au mai evoluat: Niculescu, Ferfelea, Beța

articol scris de Andi SÂRBU

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]