Rangers a fost eliminată din Ligă de FBK Kaunas

Redactor:
Alin Dobrescu
Rangers a fost eliminată din Ligă de FBK Kaunas
  • Publicat:

Bomba turului al doilea preliminar al Ligii Campionilor a explodat în Lituania. Ce nu a reușit Fiorentina lui Mutu în semifinalele Cupei UEFA a realizat anonima FBK Kaunas: să o elimine pe Glasgow Rangers, după 0-0 și 2-1! După ce în tur, pe „Ibrox Park”, balticii au izbutit o remiză albă, în manșa secundă se părea că scoțienii se vor califica fără probleme, mai ales după ce au deschis scorul prin Thompson. Nu au fost de acord însă necunoscuții Radzius și Pilibaitis, acesta din urmă trimițându-și adversarii în pragul disperării după golul din minutul 87. „Protestanții” au pierdut cu această ocazie nu doar șansa de a evolua din nou în grupele Ligii, ci și o sumă de aproximativ 15 milioane de euro, „gaură” importantă pentru bugetul scoțienilor. Și dacă înfrângerea nu era de ajuns, patronul lituanienilor, controversatul Vladimir Romanov, a ținut să răsucească cuțitul în rană ironizându-i pe britanici. “Cu toate că i-am eliminat, cred că Rangers s-ar descurca binișor în campionatul Lituaniei”, a spus, zâmbind, omul de afaceri care sponsorizeză și o altă formație din SPL, Hearts, pregătită de românul Csaba Laszlo.

Și Anderlecht a pățit-o!

Bielorușii de la BATE Borisov au eliminat-o și ei aseară din Europa pe Anderlecht, după 2-1 în turul din Belgia și 2-2 acasă. Campioana din Belarus, formație eliminată anul trecut de Steaua în preliminariile Ligii, se va lupta cu Levski Sofia pentru un loc în grupe.

15 milioane de euro sunt pierderile estimate pentru Rangers după eliminarea prematură din Ligă

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cu 10 lei poți să trăiești cu ochii tăi o călătorie splendidă în trecut. Istoria locului din România este fabuloasă
Cu 10 lei poți să trăiești cu ochii tăi o călătorie splendidă în trecut. Istoria locului din România este fabuloasă
Ziua decisivă în care Dan Șucu trebuie să aleagă antrenorul Rapidului
Ziua decisivă în care Dan Șucu trebuie să aleagă antrenorul Rapidului
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Final de drum pentru Halep? Lovitură grea anunţată direct de CIO
Final de drum pentru Halep? Lovitură grea anunţată direct de CIO
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Minunea din grădina unui sătmarean. Fructele sale ajung să cântărească şi 140 de grame şi se vând cu doar 20 de lei kilogramul
Minunea din grădina unui sătmarean. Fructele sale ajung să cântărească şi 140 de grame şi se vând cu doar 20…
VINDECĂTOR sau ȘARLATAN? Călugărul care a avut LUMEA la picioare
VINDECĂTOR sau ȘARLATAN? Călugărul care a avut LUMEA la picioare
Cum arată şi din ce face bani Consuelo, fosta soţie a lui Adrian Mutu, la 51 de ani. Imagini rare
Cum arată şi din ce face bani Consuelo, fosta soţie a lui Adrian Mutu, la 51 de ani. Imagini rare
Karina Pavăl & iubi, apariție spectaculoasă în Floreasca. Moștenitoarea imperiului Dedeman este, cu adevărat, adorabilă. Părinții ei au o avere de 3 miliarde €, dar ea…
Karina Pavăl & iubi, apariție spectaculoasă în Floreasca. Moștenitoarea imperiului Dedeman este, cu adevărat, adorabilă. Părinții ei au o avere…
Medicul care l-a operat a anunțat acum. FLORIN PIERSIC...
Medicul care l-a operat a anunțat acum. FLORIN PIERSIC...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Generația Smartphone. A explodat numărul elevilor cu probleme de învățare. Creierul copiilor, otrăvit de timpul petrecut în fața ecranelor
Generația Smartphone. A explodat numărul elevilor cu probleme de învățare. Creierul copiilor, otrăvit de timpul petrecut în fața ecranelor
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”