Luis Garcia: „Abia aștept să joc sub ochii lui Iancu”

Luis Garcia:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mijlocașul Timișoarei, Luis Garcia se declară apt de joc și pregătit pentru lupta de titular in lotul violeților.

"Mă bucur că domnul Iancu a spus că așteaptă să mă vadă, a fost doar un accident care m-a împiedicat să joc pâna acum, eu îmi doresc mai mult ca oricine să joc și să ajut echipa. Nu cred că dacă eu aș fi fost prezent în teren cu Argeșul rezultatul ar fi fost altul, un singur jucător nu poate neapărat să schimbe o partidă, dar acum mă gândesc doar să fiu apt, să fiu in teren ca să pot schimba sau nu soarta unei partide. Este un campionat dur, competitiv, din câte am văzut, cu mici excepții partidele se decid la limită. Cu Pandurii va fi o ocazie să câștigăm, vom juca pe terenul nostru", a subliniat Garcia.

Luis Garcia a menționat că Timișoara are mulți jucători valoroși pe postul său. "Eu mă simt cel mai bine în spatele vârfurilor. Probabil Fabbiani are motivele lui să se întoarcă în Argentina. Nu știu dacă este un pas înapoi pentru el, să nu uităm că el a avut rezultate bune cu Lanus, este un bun marcator. După ce a arătat și ce a făcut până acum, jucătorul care poate călca pe urmele lui Maradona este Messi. A pornit pe un drum bun, este foarte tânăr, are 21 de ani, are tot viitorul în față. Cred că Argentina are jucători foarte valoroși acum, toți așteptăm să facem un mondial cât mai bun. Chiar dacă se vorbește de rivalitatea dintre Brazilia și Argentina, eu mă înțeleg foarte bine cu colegul meu Bonfim", a adăugat el.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Ilie Dumitrescu a decretat după meciul de retragere al ”Generației de Aur”: ”Cel mai bun din istoria fotbalului”
Ilie Dumitrescu a decretat după meciul de retragere al ”Generației de Aur”: ”Cel mai bun din istoria fotbalului”
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a fost prins
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Caz BIZAR în lume: nu a mai mâncat și băut timp de 16 ani! I-a uimit chiar și pe medici: nici la toaletă nu merge
Caz BIZAR în lume: nu a mai mâncat și băut timp de 16 ani! I-a uimit chiar și pe medici:…
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
"Unul era foarte grav". Filmul accidentului din Timiş în care 6 pompieri au ajuns la spital. Autospeciala nu ar fi…
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
Cu ce se poate ocupa fiul Romaniţei Iovan, la doar 17 ani: La 2-3 dimineața, mi-a venit ideea. M-am băgat în ceva greu
Cu ce se poate ocupa fiul Romaniţei Iovan, la doar 17 ani: La 2-3 dimineața, mi-a venit ideea. M-am băgat…
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Reguli obligatorii PENTRU PIETONI. Detaliul din lege pe care aproape NIMENI nu îl știe
Reguli obligatorii PENTRU PIETONI. Detaliul din lege pe care aproape NIMENI nu îl știe
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un incendiu izbucnit din senin - VIDEO
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un incendiu izbucnit din senin -…
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Cornel Dinu, tot mai rău. „Nu mai iese din casă, s-a izolat de oameni și parcă își dorește sfârșitul”
Cornel Dinu, tot mai rău. „Nu mai iese din casă, s-a izolat de oameni și parcă își dorește sfârșitul”
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
×