Dinu Gheorghe: „Rapidiștii vor banii ca la curve!”

Redactor:
Gigi Stancu
Dinu Gheorghe:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Telenovela „Buga la Brașov“ se tranformă într-un scandal care îi are ca protagoniști pe conducătorii celor două cluburi.

Președintele brașovenilor, Dinu Gheorghe, divulgă în premieră motivul pentru care transferul lui „Pele” sub Tâmpa a căzut. „Cei de la Rapid ne-au cerut banii înainte, ca la casele acelea cu felinar roșu. Mai exact, ca la curve. Le-am transmis că dăm cei 230.000 de euro plus TVA pe cele 50 de procente din Buga, dar să se respecte procedura legală. Adică jucătorul să semneze, ei ne eliberează o factură cu care noi mergem la bancă și le virăm banii într-un anumit cont. Ei n-au vrut însă banii decât înainte. E incredibil. Și-au bătut joc de Mugurel, deși, dacă acceptau tranzacția, rezulta că jucătorul a evoluat gratis în cei trei ani și jumătate la Rapid!”, spune „Vamă”.

Dinu Gheorghe acuză Rapidul ca fiind singurul vinovat de eșecul transferului și îi transmite lui Fathi Taher să nu o mai bage pe FC Brașov în scandaluri murdare. „Nu puteam să stăm la cheremul Rapidului și i-am luat pe Zaharia și Bălțoi, dar oricum i-am fi făcut loc și lui Buga, pentru că țin mult la jucător. Îi cer acelui patron să lase Brașovul și pe Răzvan Lucescu în pace și să-și vadă de «dream-team-ul» pe care l-a făcut la Rapid. Îi orbește această ură împotriva noastră”, a încheiat „Vamă“ tirul acuzațiilor.

Deşi Buga (în centru) spune că s-a înÅ£eles cu Braşov, Dinu Gheorghe îi acuză pe oficialii rapidişti şi le cere să mai scadă din preț

Sichitiu: „Cine e Dinu Gheorghe ăsta?”

Giuleștenii au însă altă variantă. „Cine este Dinu Gheorghe ăsta? Cine își bate joc de Buga acum? Noi sau FC Brașov? Noi l-am lăsat să plece exact pe suma cu care l-am luat de la Brașov, de 230.000 de euro. Practic nu am cerut nimic. Ei l-au dus la Brașov, i-au promis marea cu sarea, și până la urmă nu au mai semnat cu el. Și-au bătut joc de Buga. Vom vedea cine o să regrete la sfârșitul campionatului ratarea acestui transfer“, a replicat rapidistul Grigore Sichitiu.

"Eu m-am înțeles cu FC Brașov, rămâne ca cele două cluburi să ajungă la un acord" – Mugurel Buga, atacant Rapid

100 de mii de euro oferă FC Brașov acum pentru Buga, iar tranzacția are șanse să se realizeze în zilele următoare

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…