Semedo: „CFR-ul nu mai are nevoie de mine”

Redactor:
Daniel Remes
Semedo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antonio Semedo, unul dintre oamenii de bază ai campioanei în sezonul trecut, nu mai prinde primul unsprezece la CFR în campionatul care abia a început. În condițiile în care lotul clujenilor este foarte numeros, Semedo ia în calcul varianta despărțirii de formația din Gruia.

Care mai este situația ta la CFR?
Sunt rezervă. Ce pot să spun mai mult?

De ce nu mai prinzi primul „11“? Ai primit vreo explicație?
Sunt conștient de faptul că lotul CFR-ului este unul foarte valoros. Însă cu mine nu a vorbit nimeni. Nici domnul Andone și nimeni altcineva nu mi-a spus de ce nu sunt titular. Eu sunt sănătos, îmi fac treaba, dau totul la antrenamente, dar nu prind prima echipă.

În aceste condiții, mai rămâi la Cluj?

Dacă voi sta pe bancă în continuare și dacă voi primi oferte bune din străinătate, atunci vreau să plec! Dar depinde și de ceea ce vor spune și cei de la CFR. Dacă nu mai au nevoie de mine, n-o să mai rămân.


„Steaua? Orice este posibil“


La un moment dat Steaua s-a arătat interesată de tine. Ai vrea să joci în Ghencea?

În România, prioritatea mea numărul 1 este CFR Cluj. E dificil de spus dacă aș accepta Steaua, dar orice este posibil.

Dar despre posibilitatea de a juca pentru naționala României ce poți să ne spui?
Am citit și eu prin ziare despre acest subiect, numai că Victor Pițurcă nu a vorbit niciodată cu mine. Și chiar și așa, cred că e destul de greu să joc pentru România, deoarece eu am evoluat deja pentru tineretul Portugaliei.

Și Fabbiani a ajuns rezervă. Care e situația lui?
Nu știu exact, dar pot să spun că Fabbiani este foarte trist în această perioadă. Din două motive. E trist că nu prinde primul unsprezece la CFR și pentru că e departe de familia lui, care a rămas în Argentina.

Care e principala contracandidată a CFR-ului?
Rapid s-a întărit foarte mult în această vară și a adus jucători foarte buni. Pe câțiva îi cunosc foarte bine din perioada în care evoluam în Portugalia și sunt convins că vor face treabă excelentă la Rapid. Nu vom avea deloc un meci ușor cu ei.

Cu cine ai vrea să joci în Liga Campionilor?
Mi-aș dori să joc împotriva lui Real Madrid. Cred că e visul oricărui fotbalist să evolueze împotriva uneia dintre cele mai importante formații de club din lume.

6 goluri a înscris Semedo pentru CFR în ediția trecută de campionat

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a…
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe masa de Paşte
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe…
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare…
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Devine obligatoriu în toată România. Decizia UE impune un permis unic
Devine obligatoriu în toată România. Decizia UE impune un permis unic
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape tranșee în toiul luptelor
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape…
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era în ea. A povestit totul
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era…