„Bozovic e cel mai bun fundaș”

După meciul pe care giuleștenii l-au câștigat cu 3-0 în fața celor de la Gloria Bistrița, Sandu Neagu l-a numit pe Bozovic cel mai bun fundaș din campionatul românesc. Fosta glorie rapidistă a fost impresionată de jucătorul muntenegrean. "Au jucat superb. Mi-a plăcut cum s-au mișcat în teren, am început să jucăm spectaculos. Julio Cesar e magician, a făcut un joc senzațional, spectaculos. Să nu mai vorbim de Bozovic care este cel mai bun fundaș și merită să joace la Rapid. Mi-a plăcut mentalitatea de învingător a lui Peseiro, care a știut să aducă o nouă mentalitate în Giulești. Nu e bine să ne gândim acum la titlul de campioni, toată lumea și-l dorește, dar momentan e prea devreme. Urmează meciuri grele pe care trebuie să le câștigăm, dacă ne dorim să aducem trofeul în Giulești", spus Neagu la Sport Total FM.
"Bozovic e cel mai bun fundaș"

După meciul pe care giuleștenii l-au câștigat cu 3-0 în fața celor de la Gloria Bistrița, Sandu Neagu l-a numit pe Bozovic cel mai bun fundaș din campionatul românesc. Fosta glorie rapidistă a fost impresionată de jucătorul muntenegrean.

"Au jucat superb. Mi-a plăcut cum s-au mișcat în teren, am început să jucăm spectaculos. Julio Cesar e magician, a făcut un joc senzațional, spectaculos. Să nu mai vorbim de Bozovic care este cel mai bun fundaș și merită să joace la Rapid. Mi-a plăcut mentalitatea de învingător a lui Peseiro, care a știut să aducă o nouă mentalitate în Giulești. Nu e bine să ne gândim acum la titlul de campioni, toată lumea și-l dorește, dar momentan e prea devreme. Urmează meciuri grele pe care trebuie să le câștigăm, dacă ne dorim să aducem trofeul în Giulești", a spus Neagu la Sport Total FM.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]