Dinamo e gata de revanșă

Dinamo e gata de revanșă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionuț Chirilă (foto mic) o vede pe Dinamo principală favorită la titlu.

„Dinamo rămâne Dinamo și, ca în fiecare an, va avea un cuvânt greu de spus în Liga I. Anul trecut a decis campioana, iar anul acesta, sper să tranșeze lupta în favoarea ei. Au și slăbiciuni, dar mult mai multe atuuri. Aș începe cu partea administrativă, una de excepție. Eleganța lui Badea, completată de fanatismul lui Borcea și ambiția lui Turcu, împreună cu eforturile lui Walter și ale lui Săvulescu, vor crea probabil un pol de putere cel puțin pe planul conducerii.

Un campionat se câștigă și pe teren, dar poate fi decis și de o conducere, care, prin experiență, poate gestiona corect momentele delicate“, e de părere Chirilă. Acesta spune că, totuși, nu conducătorii ar trebui să fie actorii: „Dinamo îi are, înainte de toate, pe Bratu, un jucător de excepție, pe Dănciulescu, «vulpea» bătrână a clubului, pe Lobonț, Adrian Cristea, Moți și toți ceilalți. Ei trebuie să facă tot ce le cere Rednic, pentru că astfel vor câștiga tot ce își propun. Să îngroape trecutul și să scrie istorie. Respectați-vă blazonul, băieți!“

"Dinamo pornește încrezătoare spre noul sezon. Ne vom bate totdeauna la titlu și Cupă!" – Mircea Rednic, antrenor Dinamo

"Avem un lot mai bun decât anul trecut. Suntem peste rivale, vom câștiga campionatul" – Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo

"Obiectivul în acest sezon este câștigarea campionatului. Avem un atu: omogenitatea lotului" – Vasile Turcu, acționar Dinamo

1,35 milioane de euro au investit „câinii” în transferuri vara aceasta

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare