„Rapid este peste Steaua!”

„Rapid este peste Steaua!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marele câștig al partidei cu Bochum a fost regăsirea lui Didi. Brazilianul anunță că și-a revenit și spune că se teme doar de Rapid în noul sezon.

Didi, ai avut în meciul cu germanii o mare poftă de joc. Cum te simți?

Sunt foarte bine în acest moment. Mă bucur că genunchiul la care am fost operat se comportă bine și încep să mă bazez tot mai mult pe el. În curând sper să nu mai am deloc dureri. Până atunci mai strâng din dinți, pentru că nu am ce face.

În minutul 28 ai simțit dureri puternice la genunchiul operat, după un duel aerian. Ai speriat pe toată lumea…

Și eu m-am speriat puțin (râde). Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu a fost însă nimic grav și am rămas doar cu sperietura. Încă mă tem să pun piciorul în duelurile cu adversarii, dar sper să scap în curând și de această frică.

Egal cu Panathinaikos, victorie cu VfL Bochum. Sunteți pregătiți pentru Champions League?

Este greu să spui asta. Mai avem câteva zile de pregătire, apoi va începe campionatul și cred că până când va debuta Liga Campionilor vom fi sută la sută pregătiți. Personal, mă simt cam la 70% din potențial. Chiar dacă mi-a ieșit jocul cu Bochum, nu sunt încă în forma mea maximă.

CFR nu a pierdut jucători importanți, ba chiar s-a întărit. Veți avea probleme în sezonul viitor?

Sigur că da. Va fi foarte greu. Nu trebuie să gândim așa. Trebuie să analizăm obiectiv și să vedem că adversarele noastre s-au întărit și ele. Eu o văd acum pe Rapid drept principala contracandidată la titlu. Peseiro este un antrenor mare. Îl cunosc din Portugalia, iar dacă îl vor aduce pe „Pitbull”, vor da o mare lovitură. Cred că ar fi printre cei mai buni jucători din campionat. Nu ne va fi ușor să câștigăm din nou titlul.

Steaua, Dinamo?
Steaua l-a pierdut pe Dică și nu știu cine îl poate înlocui, iar dacă pleacă și Goian, va fi și mai greu pentru ea. Dinamo a avut un lot bun și anul trecut, iar acum s-a întors și antrenorul cu care a luat titlul. Sunt bune și ele, dar pentru mine, repet, Rapid e principalul pericol.

Ai făcut cuplu în atac cu Fabbiani, Ruiz sau Dubarbier, iar în curând va sosi și Yssouf Koné. Nu te afectează aceste schimbări tactice?
Nu este nicio problemă. Eu joc cu oricine și reușesc să mă înțeleg bine pe teren cu coechipierii, indiferent care ar fi ei. Îmi doresc doar ca noi să învingem și eu să marchez cât mai multe goluri.

Mi-a plăcut mult atacantul cu numărul 29 (n.r. – Didi). Se vede că este un jucător de clasă care merită să joace în Champions League
Shinji Ono internațional nipon VfL Bochum

180 de zile a stat pe tușă Didi după accidentarea suferită în meciul cu Poli Timișoara

7 goluri a înscris Didi pentru CFR Cluj în ediția trecută de campionat a Ligii I

1 gol a marcat Didi în partidele de verificare din această vară, în confruntarea cu Groclin

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×