Pancu regretă despărțirea de Beșiktaș

Pancu regretă despărțirea de Beșiktaș
  • Publicat:

Pancu (foto) vorbește și despre primele zile petrecute la Terek într-o lume cu totul nouă.

Te-a încântat oferta din Cecenia?

Să știi că, acum un an, prima mea ofertă, după Bursa, a fost tot de la Terek. Ă‚sta e destinul, până la urmă tot am ajuns aici.

Familia nu s-a opus?

Nu, deciziile le iau mereu singur. Singur! Bune, proaste, dar eu le iau…

Dă-mi un  exemplu de o decizie proastă.

Uite, regret mult că am plecat de la Beșiktaș, deși aveam contract. După un an, când eram la Bursa, am realizat că greșisem…

Ce ți-a plăcut până acum, aici?

Disciplina de la echipă, sunt impresionat.

Și la polul opus?
E greu cu limba, clar. Și poate modul de viață, dar mă adaptez eu, n-am probleme. La Cesena, în prima săptămână am fost disperat, apoi…

La primul meci, n-ai făcut deplasarea, ai rămas aici, singur…

Da, dar am băgat două antrenamente fizice pe zi, de nu mai pot. E bine așa, ca să fiu pregătit până etapa viitoare. Dar e plictiseală când ești singur pe aici, ieșeam seara prin centru, parcă revedeam atmosfera din Iași, de acum 20 de ani, când eram copil…

Ce crezi, te prinde finalul celor trei ani de contract tot aici?

(Râde) Sincer? Nu prea cred… Dar știi cum e, never say never… Am mai zis eu, aici, ori după șase luni cedez, ori îmi relansez cariera… Ori, ori!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene de-a râsu’-plânsu’ la Survivor All Stars
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri