Robert Cristian dorit de „U” Cluj

Mijlocașul Corvinului Hunedoara, Robert Cristian (20 de ani), se află în atenția grupării de ligă secundă Universitatea Cluj. Jucătorul a fost contactat de manager general al "șepcilor roșii", Adrian Alexandrescu, care i-a transmis că îl vrea la echipă dacă își va rezolva situația contraactuală. "Trebuie să îmi rezolv situația la Hunedoara după care voi negocia cu Clujul. Voi înainta un memoriu la Comisia Statutului Jucătorului pentru a deveni liber de contract", a spus Robert Cristian. Jucătorul care mai are doi ani de contract cu Corvinul susține că gruparea condusă de Florin Uscatu nu i-a achitat salariul pe ultimele două luni.
Robert Cristian dorit de "U" Cluj

Mijlocașul Corvinului Hunedoara, Robert Cristian (20 de ani), se află în atenția grupării de ligă secundă Universitatea Cluj. Jucătorul a fost contactat de manager general al "șepcilor roșii“, Adrian Alexandrescu, care i-a transmis că îl vrea la echipă dacă își va rezolva situația contraactuală.

"Trebuie să îmi rezolv situația la Hunedoara după care voi negocia cu Clujul. Voi înainta un memoriu la Comisia Statutului Jucătorului pentru a deveni liber de contract", a spus Robert Cristian. Jucătorul care mai are doi ani de contract cu Corvinul susține că gruparea condusă de Florin Uscatu nu i-a achitat salariul pe ultimele două luni.

articol de Sami Tamaș

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]